Sărbătoarea de Sfântul Ion a fost cinstită așa cum se cuvine și de petrecăreții din orașul de pe Bega. Amatorii de house s-au înghesuit în Zambara pentru a se bucura de cele mai bune mixuri, iar la pupitru s-au aflat Drummer și Nazo.
Timișorenii vor avea parte de încă un sfârșit de săptămână plin cu petreceri și concerte. Distracția începe de joi, când în Heaven studenții sunt invitați să sărbătorească din nou Revelionul. Vineri, DJ Vlad Dobrescu se va afla în prim-plan în Amplificat, în timp ce Nhan Solo se va întoarce la Timișoara pentru un party de zile mari în Epic. Sâmbătă seria concertelor din Daos continuă cu prestația băieților de la Methadone Skies, care își vor lansa cel mai nou album. De asemenea, în Amplificat, timișorenii se vor putea bucura de cele mai bune mixuri alături de Chris.su.
Amatorii de muzică electronică din Timișoara vor avea parte de încă un eveniment de proporții, la început de 2015. Este vorba despre o seară de neuitat în compania lui Danny Daze, unul dintre cei mai apreciați DJ americani ai momentului. Alături de acesta, la pupitru vor ajunge și alți trei artiști talentați.
Iubitorii de muzică electronică din Timișoara vor avea ocazia să petreacă până dimineața în compania lui Nhan Solo. DJ-ul va reveni în orașul de pe Bega, în acest sfârșit de săptămână, și promite un chef cel puțin la fel de ritmat ca cel pe care l-a găzduit anul trecut.
Pentru al șaselea an consecutiv, membrii trupei Gothic se vor întoarce la Timișoara pentru a da startul seriei de concerte din Daos. Astfel, iubitorii de metal vor avea parte de o seară spectaculoasă, în acest sfârșit de săptămână.
Seria petrecerilor „Techno Ion” revine cu cea de-a șasea ediție. Iubitorii de muzică electronică sunt invitați să se distreze așa cum se cuvine de Sfântul Ion, când alături de ei se vor afla doi talentați DJ locali.

Ştiri sportive

Cristi Chivu, distins cu „Premiul pentru Merit Sportiv” în Italia
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.

Angajari TION

Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi:

Eveniment

Peste o sută de amenzi în doar patru ore pe DN 6, după o acțiune a polițiștilor timișeni
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

România

Familia, principalul sprijin al românilor în momentele dificile. Doar 6% ar apela la prieteni când au probleme
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Ştiri din Timiș

„Adoptă” un suflet de Crăciun! Timișorenii, invitați să dăruiască bucurie copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 noiembrie
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Principesa Margareta a vizitat fabrica de anvelope Continental din Timișoara
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.

Dialoguri Sănătoase

Când durerea nu spune toată povestea: ce trebuie să știm despre mecanismele durerii?
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.