Cunoscuta trupă rock, Luna Amară, se pregătește să le facă o vizită fanilor din Timișoara. Este vorba despre un eveniment cu totul special, formația aniversând 15 ani de la înființare. Fani din orașul de pe Bega vor avea parte de un concert pe gustul lor din care nu vor lipsi hit-urile trupei, dar nici piesele noi.
Timișorenii vor avea o mulțime de petreceri din care să aleagă, la sfârșitul săptămânii. Joi, distracția începe în Scottish Pub, unde va încinge atmosfera Gramophonedzie. Vineri, Luna Amară sărbătorește 15 de ani de existență cu un super-concert în Daos. Tot atunci, doritorii sunt așteptați la Freenetik Warm Up Party sau la Soulheads Night. Sâmbătă, veselia și dansul continuă la o mulțime de alte party-uri.
Seria petrecerilor „Reggaelize it” continuă în orașul de pe Bega. Următorul eveniment va avea loc la finalul lunii octombrie, iar pentru acesta s-a pregătit un line-up special. Timișorenii vor avea ocazia să-l vadă pe Ras Jammy, artist care a colaborat cu nume grele de pe scena muzicală precum Major Lazer.
Cea de-a treia ediție a Sabotage Festival a debutat în forță, vineri noaptea. Pe scenă au urcat o mulțime de artiști talentați, care au animat atmosfera până la primele ore ale dimineții. Timișorenii nu au întârziat nici ei să apară, fiind prezente peste o mie de persoane. Cea de-a doua zi de festival se anunță și mai spectaculoasă.
România
Duminică, Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot, devenind primul cetățean de origine chineză care primește această slujire în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Ştiri din Timiș
Al cincilea președinte al Georgiei, prima femeie aleasă în această funcție, Salome Zurabișvili, aflată la Timișoara pentru Forumul „Timișoara pentru valorile europene”, a vorbit pentru Tion despre regresul democratic al țării, influența Rusiei și războiul hibrid.
Ştiri din Timiș
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.
Ştiri din Timiș
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.
Ştiri din Timiș
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.
Ştiri din Timiș
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.