tion.ro Web analytics

Timișorenii cu chef de distracție au unde să petreacă și în acest sfârșit de săptămână. Joi, toată lumea este invitată la o seară post-lăutărească alături de Vali Crăciunescu și alți artiști. Vineri, petrecerea continuă cu hiturile românești ale anilor 90. Sâmbătă, cei de la BlackOut pregătesc o super petrecere, menită să facă „încălzirea” pentru festivalul JEMF.
Sziget Festival este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa. Timișoara se numără printre orașele care au reprezentant în line-up-ul evenimentului și asta datorită unei formații care a reușit să impresioneze publicul de fiecare dată când a urcat pe scenă. Anul 2016 nu va face excepție, așa că timișorenii de la Thy Veils vor concerta din nou la Sziget.
Timișoara va găzdui o mulțime de evenimente și în acest sfârșit de săptămâna. Joi este seara rock, iar melomanii sunt invitați la concertul Kempes. Vineri, în orașul de pe Bega se vor afla Andra și Vama. Pentru amatorii de muzică electronică, BlackOut a pregătit o super petrecere. Sâmbătă, Phaser, Robin and the Backstabbers și Vița de Vie urcă pe scenă în fața fanilor de la Timișoara.

Sănătate

Chirurgia asistată video, în prim-planul procedurilor realizate zilnic la Spitalul CFR Timișoara
Chirurgia asistată video, utilizată curent la Spitalul CFR Timișoara, completează intervențiile clasice prin tehnici minim invazive care reduc trauma, grăbesc recuperarea și cresc confortul și siguranța pacienților.

Ştiri din Timiș

Deșeuri adunate la Nodul Hidrotehnic Topolovăț. Apele Române Banat trag un semnal de alarmă
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat avertizează că depozitarea deșeurilor pe malurile apelor este strict interzisă și are consecințe directe asupra mediului și siguranței lucrărilor hidrotehnice. 1

Eveniment

UPDATE. Jaf armat la o benzinărie din Timișoara. Suspectul, reținut după opt zile de căutări
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi comis un jaf la o stație de alimentare cu combustibil din Timișoara, amenințând angajatul cu un cuțit și fugind cu banii din casa de marcat. UPDATE. Tâlharul, în arest preventiv pentru 30 de zile 4

România

Nicușor Dan merge la Washington, la invitația lui Donald Trump, pentru prima reuniune a Consiliului Păcii
România va participa ca observator la reuniunea Consiliului Păcii din Washington, pe 19 februarie, la invitația președintelui american Donald Trump, a anunțat Nicușor Dan. 7

Ştiri din Timiș

Cod galben pe râul Timiș. Risc de viituri și inundații până luni la prânz
Autoritățile au emis Cod Galben de inundații pentru râul Timiș, valabil în intervalul 15 februarie, ora 12 – 16 februarie, ora 12. Sunt vizate sectorul din bazinul amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval Sadova – amonte Lugoj.

Sănătate

FOTO. Rogobete, în vizită la Centrul „Cristian Șerban” din Buziaș: „Trebuie să reducem barierele pentru pacienții cu diabet”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a revenit la Centrul Medical „Cristian Șerban” din Buziaș. Este o unitate cu profil unic în România, dedicată copiilor și tinerilor cu diabet zaharat, hemofilie și alte afecțiuni care necesită recuperare complexă. 3

Sănătate

Peste 500 de copii, diagnosticați anual cu cancer în România. La Timișoara, un RMN „ca o navă spațială” ajută la depistarea precoce
În România, peste 500 de copii sunt diagnosticați, în fiecare an, cu o formă de cancer. Vestea bună este că rata de vindecare depășește 80%, însă cheia rămâne diagnosticarea timpurie.

Eveniment

Erou și în vacanță. Un pompier de la ISU Timiș a salvat un tânăr inconștient pe pârtie, în Serbia
Un pompier din cadrul ISU Timiș a demonstrat că spiritul de salvator nu ia pauză nici în timpul liber. Plutonier adjutant Dan-Ioan Hodoroga a intervenit prompt, zilele trecute, pentru a salva un tânăr rănit grav pe o pârtie din stațiunea Kopaonik. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici