Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
FOTO. Vin nou și struguri rubinii, ca în vremea lui Evliya Çelebi, la Vârșeț

FOTO. Vin nou și struguri rubinii, ca în vremea lui Evliya Çelebi, la Vârșeț

De S.P.D.
la 20 September 2022 11:00 Reactualizat la: 20 September 2022 14:17

FOTO. Vin nou și struguri rubinii, ca în vremea lui Evliya Çelebi, la Vârșeț

20 September 2022 11:00 Reactualizat la: 20 September 2022 14:17
Dacă în întreaga zi de sâmbătă vremea a fost câinoasă, cu ploi și vânt tăios, a sabotat sărbătoarea „culesului de struguri”, duminică, pe sub fuioarele de nori negri, tiviți cu soare, toată Voivodina s-a revărsat pe aleea pietonală a Vârșețului și pe străzile adiacente, inundate de opulența unui bazar oriental și de senzația de „odinioară” a evenimentului.
Scris de S.P.D. - Dacă în întreaga zi de sâmbătă vremea a fost câinoasă, cu ploi și vânt tăios, a sabotat sărbătoarea „culesului de struguri”, duminică, pe sub fuioarele de nori negri, tiviți cu soare, toată Voivodina s-a revărsat pe aleea pietonală a Vârșețului și pe străzile adiacente, inundate de opulența unui bazar oriental și de senzația de „odinioară” a evenimentului.

Trimite articolul

X

Tot ce-ți poți imagina, de vânzare, a tivit străzile din Vârșeț cuprinse în perimetrul târgului ce însoțește Zilele Culesului de Struguri: de la ciorapi turcești la perdele chinezești înflorate, opinci sârbești și bonete militare, ceaune, fețe de masă dantelate, căci voievodencele sunt faimoase pentru broderiile lor, cizme de cauciuc, jucării, cactuși și plante exotice, icoane pictate și sculpturi în lemn, sticle cu pere în ele sau cu cruci meșteșugite în lemn de dud să dea culoare țuicii, dulciuri, borcane de murături și colaci ca niște adevărate opere de artă.

Au sfârâit grătarele, în proțap s-au învârtit purcei și berbeci, pleșkavițele ca luna plină au răspuns poftelor, mare succes au avut țevile cu arzătoare de perpelit cârnați. Unde-i ospăț, e și muzică: tamburași, acordeoniști, studenți cu viorile și folkiști bătrâni cu repertoriu românesc de cenaclu Flacăra și-au disputat atenția trecătorilor. Pentru că, desigur, limba română e la ea acasă în Banatul sârbesc și multe dintre mărfuri și prețuri au fost afișate și-n românește, iar negoțul s-a făcut cu dinari, lei sau euro. Sutele de mașini cu numere românești parcate, duminică, pe străzile adiacente târgului au adus sărbătorii goștii așteptați.

Vedeta târgului a fost, desigur, vinul nou. Vârșețul și dealurile sale sunt renumite pentru strugurii și vinul bun ce se face aici. Și se face de multă vreme, din Evul Mediu sau, spun alte surse, chiar din antichitate. Faimosul călător turc Evliya Çelebi scria despre strugurii de aici că sunt „de culoarea rubinului și foarte gustoși”.

Anul acesta, ne spune unul dintre reprezentanții cramelor locale, „a fost soare și foarte cald, strugurii sunt tare dulci, dar au dat ploile și grindina când să-i culegem, așa că vinul nou e foarte bun, dar mai puțin decât în alți ani”. Ce-i drept, nici mustul n-a prea curs prin târg anul acesta. Soiurile în care excelează Vârșețul sunt Muscat Ottonel, Rieslingul și Sauvignon Blanc, subliniază expoziția oficială a evenimentului, din centrul orașului. Un kilogram de struguri rubinii, lăudați din Evul Mediu până azi, a costat 150 de dinari, exact ca anul trecut.

Pe lângă acestea însă, la mare căutare au fost, anul acesta, vinul de mure și cel de vișine, rachiurile și lichiorurile, unele dintre ele preparate din ingrediente mai puțin obișnuite, precum dovleacul sau ouăle de prepeliță. După ce-au trecut alaiurile oficiale, cu calești, parade de costume populare, carnaval și concursuri cu premii, vedete în târg au rămas bărbatul care imită păsările, cântăreții stradali, papagalii exotici cu care multă lume a ținut să se fotografieze și vata multicoloră de zahăr. Sărbătoarea s-a încheiat cu un concert susținut de Aleksandra Prijović.

În Vârșeț, amintirea pandemiei de coronavirus pare să se fi stins, căci nimeni în miile de oameni ce mișunau prin târg nu purtau mască. Ba parcă, după COVID, oamenii sunt și mai darnici, ne spune cerșetorul sprijinit de un BMW, în mijlocul îmbulzelii. Nici măsurile ecologice nu sunt la mare modă, plasticele inundând fără reținere negoțul în târg, nici panica recesiunii nu pare să-i afecteze pe bănățenii din Serbia, puși pe petrecere. Seara însă, timpi de așteptare de peste două ore în vama Stamora – Moravița, căci un singur vameș sârb a fost pus să facă față șirului kilometric de mașini pline cu români veniți la sărbătoare.

Altminteri, Vârșețul, a cărui prima menționare documentară datează din 1427, rămâne același orășel fermecător, cu ferestrele sale „bârfitoare”, cu străzile și prăvăliile lui cu aer de nostalgie, cu piața în care cumperi alcool de la ghișeul de schimb valutar și vechea Culă care „privește” de sus forfota trecătoare a oamenilor și dealurile cu struguri. La sfârșitul lunii septembrie, la Vârșeț se desfășoară festivalul de teatru.

Varset struguri 2022

 

Trimite articolul

X
Taguri:
festival ,
struguri ,
Vârset
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    UVT lansează un program online de psihoterapie pentru anxietate și depresie. Vă puteți înscrie gratuit
    2
    Restricții pe A1, între Margina și Traian Vuia. Se va circula pe o singură bandă
    3
    Temu și Poșta Română bat palma. Comercianții români vor avea acces la o rețea națională de livrare
    4
    Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
    5
    CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
    6
    Se caută constructor pentru noua sală de sport din Balinț. Contractul ajunge la aproape 7 milioane de lei
    7
    FOTO. „Pregătite pentru noul an școlar”. Au fost finalizate reparațiile de peste vară din școlile și grădinițele timișorene
    8
    Alertă privind pastile de ecstasy pe care apare fața lui Donald Trump. Pot conține PMMA, o substanță toxică
    9
    Cod galben de caniculă sâmbătă în Timiș
    10
    Instructaj de siguranță la Maternitatea Odobescu. Cadrele medicale au exersat folosirea extinctoarelor

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”

    Eveniment

    Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323