Terasa restaurantului L’Osterietta, de pe Calea Torontalului 36, a fost construită ilegal, ocupând peste 100 de metri pătrați de domeniu public. Primăria i-a somat pe proprietari să demoleze construcția ilegală încă din noiembrie. Pe moment, aceștia se conformaseră, dar, se pare, nu au dus treaba până la capăt.
În dimineața zilei de luni, 16 februarie, în fața restaurantului au fost reluate lucrările, după ce proprietarii au fost somați din nou de primărie.
„Lucrările trebuiau finalizate atunci. Când am venit la reverificare, am identificat ca nu au fost finalizate. Le-am transmis ca vom reveni pentru a finaliza lucrările de desființare astăzi, iar de dimineață am constatat ca au reluat procesul. Reverificam situația mâine, pentru a ne asigura ca dispoziția a fost dusa la îndeplinire”, au precizat, pentru Tion, reprezentanții Primăriei Timișoara.
Clădirea este deținută de Radu Țoancă
Construcția neautorizată ocupă circa 115 metri pătrați, fiind vorva, de fapt, de terasa neautorizată, cu antreu și trepte de acces. Restaurantul funcționează într-o clădire închiriată, coproprietar fiind și Radu Țoancă, actual consilier județean și fost consilier local PSD.
„Eu doar am închiriat clădirea, e închiriată până în 2043 și e treaba chiriașilor. Am înțeles că nu le-a convenit să plătească acolo în față. Cred că ei doar se relocă în spate. (…) Eu, din ce am înțeles, (primăria – n.r.) le-a oferit o soluție să rămână. După noul regulament, au făcut niște calcule și era foarte scump, 2 lei metrul pătrat pe zi sau ceva de genul. Chiriașii au decis să se mute în spate, în prelungirea terasei”, ne spunea, în noiembrie, Țoancă.
Vă amintim, demolarea terasei a început, de fapt, în noiembrie, la scurt timp după ce primarul Dominic Fritz a semnat dispoziția de demolare.

terasa în cauză, vineri
Citiți principiile noastre de moderare aici!