tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Economic
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
Select Page

Tion
Ştiri din Timiș
VIDEO. „Marșul demnității”. Profesorii și-au strigat nemulțumirile și pe străzile Timișoarei

VIDEO. „Marșul demnității”. Profesorii și-au strigat nemulțumirile și pe străzile Timișoarei

De Cristian Mîrț
la 30 May 2023 14:40 Reactualizat la: 30 May 2023 14:53
10 Comentarii

VIDEO. „Marșul demnității”. Profesorii și-au strigat nemulțumirile și pe străzile Timișoarei

30 May 2023 14:40 Reactualizat la: 30 May 2023 14:53
Marți, 30 mai, profesorii din Timiș au organizat „Marșul Demnității”. Au plecat din Piața Victoriei, au luat-o prin fața Primăriei Timișoara, pe strada C.D. Loga și s-au oprit în fața prefecturii, locul în care au protestat și vineri, și luni.
Scris de Cristian Mîrț - Marți, 30 mai, profesorii din Timiș au organizat „Marșul Demnității”. Au plecat din Piața Victoriei, au luat-o prin fața Primăriei Timișoara, pe strada C.D. Loga și s-au oprit în fața prefecturii, locul în care au protestat și vineri, și luni.

Trimite articolul

X

Marșul a fost precedat, vineri și luni, de alte proteste. Acțiunea de marți a profesorilor s-a întins pe o oră și jumătate, iar de-a lungul marșului s-a alăturat acestora, pentru cinci minute, și primarul Dominic Fritz, atunci când protestul a ajuns în fața instituției pe care o conduce. Traficul a fost blocat etapizat de-a lungul bulevardului C.D. Loga și, mai apoi, și pe bulevardul Revoluției din 1989, în fața prefecturii. Jandarmii nu au încă o estimare exactă a numărului de participanți, însă au părut a fi mai mulți decât în acțiunile din ultimele zile, de rândul sutelor, poate chiar 1.000.

Tot marți, la București, au avut loc noi negocieri. Liderii sindicatelor timișene au spus, ca liderii federațiilor de la București, că nu se lasă convinși de bonusurile oferite pe carduri de vouchere de guvernanți. Marțul de marți a fost organizat de toate cele patru sindicate timișene din Educație: Sindicatul „Spiru Haret” Timiș, Sindicatul Învățământul Preuniversitar Timiș, Sindicatul Oamenilor Liberi din Educație Timiș și Sindicatul Preuniversitar „Paul Popescu Neveanu” Timiș. „Greva continuă!”, au spus, încă o dată, liderii acestora. Din nou, de-a lungul plimbării lor, s-a strigat și „Demisia!”, „Demnitate!”, „Grevă!” sau „Ne dorim respect”.

Printre altele, profesorii participanți au afișat mesaje precum: „Anul viitor la vot, o să plătiți pentru tot”, „Dacă bani nu aveți, o să aveți analfabeți”, „Un popor educat nu poate fi manipulat” sau „Înainte de a vă întreba cât costă educația, întrebați-vă cât valorează ea”. Alături de profesori, au venit, din nou, și elevii. „Nu puteți pune elevii pe primul loc, dacă puneți profesorii pe ultimul”, „Salarii decente, educație demnă”, „Cum arată astăzi școala, așa arată mâine țara” scria și pe unele dintre pancartele purtate de aceștia.

Interesul pentru grevă rămâne ridicat, în ciuda ofertelor guvernului

Și marți, la marșul din zona centrală, profesorii s-au arătat nemulțumiți, ca și până acum, atât de salarizare, cât și de lipsa de respect față de meseria lor. Lipsă de respect manifestată atât din partea guvernanților, cât și din partea unei părți a opiniei publice. Din nou, principala țintă a scandărilor a fost președintele Klaus Iohannis. Ar fi de menționat că, la începutul grevei generale, și-au anunțat susținerea față de acțiunile de grevă aproximativ 4.000 de angajați ai școlilor din Timiș. Între timp, s-au alăturat și mai mulți, însă începând din această săptămână unii, cadre nedidactice, s-au retras. În perioada de grevă aceștia nu sunt plătiți, iar ei au cele mai mici salarii.

„În grevă, undeva la ora actuală, sunt undeva la 62% dintre membri, la noi în sindicat cel puțin. Am scăzut puțin ca procent pentru că, săptămâna aceasta, personalul nedidactic a ieșit din grevă, ei au salariile foarte mici. (…) Momentan așteptăm ca guvernul să se trezească. În momentul în care o să se trezească, vor înceta și protestele. Interesul nostru este să fim la catedră. Până acum, la negocieri au fost făcute promisiuni în spiritul celor anterioare, vouchere și acele sume care trebuie justificate cu facturi, dar așteptăm ceva concret. S-ar putea să iasă ceva zilele acestea”, a declarat, pentru Tion, Marius Lobază, vicepreședintele Sindicatului.

A ieșit și primarul Fritz

Deși, la începutul protestului, liderii sindicatelor au cerut să nu fie primiți politicieni, la un moment dat, când manifestațiile au ajuns și în fața primăriei, a ieșit din instituție și primarul Dominic Fritz. Acesta a vorbit timp de câteva minute cu profesorii nemulțumiți. De unii a fost primit cu urale, în timp ce alții nu au fost la fel de fericiți să îl vadă. Edilul a oferit și declarații, arătându-se nemulțumit că guvernanții nu renunță, de exemplu, la pensiile speciale pentru a crește salariile profesorilor.

„Eu înțeleg că mulți părinți și copii suferă, dar cred că mesajul este corect. Felicit profesorii pentru unitatea de care dau dovadă. Este ridicol că Guvernul este surprins de grevă și de revendicările profesorilor. Situația era predictibilă și Guvernul trebuia să ia în serios inflația și efectul inflației asupra salariilor profesorilor. Se pot găsi bani dacă guvernul își asumă în sfârșit să taie pensiile speciale, să taie la nivel central toate aceste cumetrii și sinecuri. România este o țară bogată dacă vrea, dar trebuie să avem un Guvern curajos, care nu încearcă să scape de responsabilități. Desigur că e lipsă de curaj. Avem un prim ministru care este beneficiar al unei pensii speciale”, a declarat Fritz.

Protest profesori Timișoara

foto: Tion

Marș și la București

Marți, de la ora 12:00, au fost noi negocieri la București. Liderii de federații, însă, s-au plâns că au primit, mai mult sau mai puțin, aceeași ofertă. Drept urmare, a fost anunțat și aici un marș la care ar urma să participe 10.000 de angajați din Educație. În general, atât la Timișoara, cât și la București, profesorii cer acordarea a 6% din PIB pentru educație, de unde să fie plătite și revendicările salariale: salarii pornind de la 4.000 de lei pentru debutanți și, pentru toți, o creștere cu 25% a actualelor venituri.

 

Pe aceeași temă:

Peste 40% dintre profesorii din Timiș vor participa la greva generală care începe luni

UPDATE. Profesorii din Timiș au ieșit la protest: „Sistemul de educație dorește să fie respectat”!

VIDEO. Angajații timișeni din Educație au protestat din nou în fața prefecturii

Trimite articolul

X
Taguri:
greva educatie ,
protest profesori ,
timisoara

10 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. antiVrajeāla says:
    May 30, 2023 at 3:23 pm

    Azi romania a lansat oficial programul autovehicule tactice blindate de tip usor
    – 1 miliard oiro

    #romania blindata

    ps: “sa se dea cate 1 sa ajunga la toata lumea”. care ce apuca, un auto blindat, o racheta, un f35, o drona etc. Eu sper sa apuc unul din cele 2 submarine sa ma “dau” prin bega cu el. 😜.

    pps: frigz, ce mai faci, bine? ai bagat capul in poza sa hauhau? bun atunci, tine sus cea buna munca!

    #🤪

    Reply
  2. gogu says:
    May 30, 2023 at 3:29 pm

    mhm. si vor primi fix mumu, ca de fiecare data

    Reply
    • Geo says:
      May 31, 2023 at 1:25 am

      Lasa ca nu se obosesc cu munca,auzeam elevii pe strada cum profesorii ii lasa pe telefoane sau sa faca ce vor in clasa dar sa nu faca galagie,sa treaca ora.

      Reply
  3. sss says:
    May 30, 2023 at 6:44 pm

    Lasa ca iese aur si invatamantul nu o sa mai fie obligatoriu, doar studiul Bibliei.

    Reply
    • antiVrajeāla says:
      May 30, 2023 at 7:54 pm

      n-are nici un sens ce ai scris. am inteles, ai ceva emotii negative vis a vis de aur. nu vrei tu sa ai ceva argumente logice? ca tot a aparut asa zisul lor program de guvernare, ai avea de unde. l-ai citit sau e muuuult prea lung pentru tine? vezi, de-asta usereu’ s-a dus in cap, ca in afara de emotie “huo ailalti” n-a venit cu nimic. a, ba da, cu penenereu’ lu ghinea din cauza caruia papagalii usele de-acu vand tzara pe 10 mld oiro. si la nivel local, niste mici sifonari prin diverse “studii”, si o administrare de toata jena.

      (#🤪)^7

      traducere:
      (#idiocracy)^7

      Reply
  4. Romeo says:
    May 30, 2023 at 10:05 pm

    Tot respectul pentru toată activitatea didactică! Fără supărare, imaginea societății reflectă pregatirea și nivelul de cultură dobândite pe băncile școlii! Nu uitați un lucru, liderii de sindicate sunt aserviți politic! Dumneavoastră dascălii faceți parte din clasa intelectuală a societății, sau cel puțin așa ar trebui, deschideți mai larg ochii și citiți printre rânduri…Duceți pe umeri acestă situație salarială de 30 ani, grevele se ivesc tocmai în momentele cheie ale statului! Nu uitați un lucru, d voastră decideți soarta societății de mâine!

    Reply
  5. Gabriel says:
    May 30, 2023 at 10:24 pm

    Eu nu am vazut ca acesti profesori sa ceara si conditii mai bune in scoli, ci doar salarii mai mari. Interesul pentru elevi din partea lor este 0. Greva poate fi facuta si dupa orele de program sau in vacanta de vara in care cadrele in general nu trec pe la scoala timp de 3 luni. In plus, acest mit al salariilor mici este fals tinand cont de norma de predare de 18 ore pe saptamana si de situatia economica a tarii in general. 3000 lei pt un profesor debutant este decent tinand cont ca un economist in privat porneste de multe ori de la 2500 lei si lucreaza 40 ore pe saptamana, nu 18. Mai mult, nu are 3 vacante pe an cumuland 4 luni de zile, plus toate celelalte beneficii de la stat…

    Reply
    • antiVrajeāla says:
      May 31, 2023 at 9:40 am

      Iti urez ca tu si copiii tai sa lucrati in invatamant! ce urare frumoasa, este? dar speram ca situatia sa ramana neschimbata concedii, beneficii, salarii prea mari…
      si o sa ai si timp sa citesti ce e aia greva, poate si intelegi de ce, cum si cand se face… bine ca nu le-ai zis sa faca greva noaptea undeva in camp. Bravo, esti intelijent! presupun ca esti chiar ceva ‘telectual!

      #🤪

      Reply
  6. Eusebio Dante Alupigus says:
    May 30, 2023 at 11:14 pm

    Pentru 1/2 din norma și 120 de zile de concediu aveți prea mult. Produceri analfabeți funcționali, 90% dintre elevi sunt așa. Salariile trebuie reduse cu 50%!!! Mars la catedra!

    Reply
    • antiVrajeāla says:
      May 31, 2023 at 9:32 am

      chiar ca fix aia produc. dar nu stiu cat e din cauza lor si cat din cauza materiei prime precum si a producatorilor materiei prime. tu esti exemplul perfect pentru educatia dezastruoasa.

      ps ce is aia analfabeti functionali? is mai buni decat aia disfunctionali?

      stai jos, “10”.
      si 1 la purtare, exmatriculat.

      Reply
  7. Cele mai citite știri

    1
    Două zile libere pentru elevi și profesori în prima parte a lunii iunie. Ziua Învățătorului și Rusaliile aduc o nouă întrerupere a cursurilor
    2
    FOTO. Primăria Timișoara a demolat Pizzeria Poli. Lațcău: „Demolări se fac și în afara campaniei electorale”
    3
    Blocuri de locuințe și un hotel, în locul unui club și al unui showroom de pe Calea Aradului. Vor fi până la 14 etaje
    4
    VIDEO. Primăria Timișoara refuză recepția Pasarelei Gelu, la un an de la ultimul termen dat constructorului
    5
    FOTO. Demolare extinsă la Institutul Oncologic de pe Calea Torontalului. Terenul a fost curățat de bălării
    6
    Guban, fabrica timișoreană de pantofi care a scăpat de naționalizare. Sophia Loren, printre clienți
    7
    Șefii inspectoratelor școlare ar putea fi numiți politic, în timp ce pe ceilalți îi așteaptă concursuri de angajare
    8
    PROGRAM. Comunitatea din Moșnița Veche petrece de Rusalii la Rugă
    9
    Un centru religios rămâne fără teren, iar o fundație de pregătire profesională – fără clădire. Sunt ale primăriei și le folosesc gratuit
    10
    FOTO. Restaurant din Giroc, închis temporar și amendat pentru mizerie, insecte și produse expirate

    Cele mai noi știri

    Sănătate

    Medicii Spitalului CFR Timișoara avertizează: Expunerea la soare fără protecție poate duce la cancer de piele

    Eveniment

    Bărbat reținut de polițiștii din Timiș după ce i-au găsit sub scaunul de la mașină arme de vânătoare neautorizate

    Ştiri din Timiș

    O nouă tentativă de fraudă în numele STPT. Nu există „6 luni de transport public la 11,69 lei”

    Ştiri din Timiș

    PROGRAM. Forza Zu, spectacole, tururi ghidate în muzeele din Timișoara și alte activități la Ziua Județului Timiș

    România

    Sindicatele din învățământ îl acuză de minciună pe ministrul Educației și avertizează: „Măsurile vor duce la haos general în sistemul preuniversitar”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Sute de pești morți pe Bega, la Sânmihaiu Român. Control în desfășurare al Gărzii de Mediu și ABA Banat

    Utile

    Lucrări pe Calea Șagului, Grigore Alexandrescu și Regele Carol. Restricții de trafic până în august pe cele trei

    Ştiri din Timiș

    Lucrări ale STPT în Iosefin. Trasee deviate, timp de o lună, pentru tramvaiele 1, 2, 8 și 9

    Eveniment

    Locatari speriați de un șarpe la Timișoara. Au intervenit jandarmii de la Gruparea Mobilă

    Ştiri din Timiș

    O firmă din Turcia, una din Cluj și asocierea operatorilor din prezent se luptă pentru îngrijirea spațiilor verzi din Timișoara
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici