tion.ro Web analytics

Trei variante pentru reabilitarea Podului Mihai Viteazu, respinse de Monumente. Una e cu balustrade din sticlă și lumini dinamice

De Roxana Deaconescu

Trei variante pentru reabilitarea Podului Mihai Viteazu, respinse de Monumente. Una e cu balustrade din sticlă și lumini dinamice

Reactualizat la:
Războiul dintre reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Direcției Județene pentru Cultură Timiș continuă. În timp ce Culiță Chiș spune că DJC îi pune bețe în roate, șeful DJC insistă că municipalitatea poate reface oricând podul, dar nu poate strica imaginea monumentului istoric. Două din cele trei variante propuse de PMT se referă la construirea unor pasarele pietonale, care pornesc din pod.
Scris de Roxana Deaconescu - Războiul dintre reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Direcției Județene pentru Cultură Timiș continuă. În timp ce Culiță Chiș spune că DJC îi pune bețe în roate, șeful DJC insistă că municipalitatea poate reface oricând podul, dar nu poate strica imaginea monumentului istoric. Două din cele trei variante propuse de PMT se referă la construirea unor pasarele pietonale, care pornesc din pod.

Primăria Timișoara a impus, de marți, 19 mai, restricții de viteză și de tonaj pe Podul Mihai Viteazu. Nu mai pot circula mașini mai grele de 13 tone, iar șoferii sunt nevoiți să meargă cu cel mult 30 km/h. În plus, podul poate fi traversat de un singur autobuz, troleibuz, camion în același timp.

Detalii, AICI!

Reprezentanții Primăriei Timișoara au acuzat Direcția Județeană pentru Cultură Timiș de boicot, precizând că au respins toate proiectele municipalității de reabilitare și că gonesc firmele de proiectare. În plus, șeful Direcției de Drumuri a amenințat cu plângere penală.

Societatea Pod-Proiect din Iași lucrează la proiectul tehnic pentru Podul Mihai Viteazu încă din anul 2017. PMT a făcut publice proiectele pentru refacerea podului aflat în zona de protecție a monumentelor istorice. Sunt trei variante, niciuna agreată de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, instituită prin ordin de ministru.

Două variante sunt cu pasarele care pornesc din pod

„Am avut trei variante pentru reabilitarea Podului Mihai Viteazu. Prima variantă presupune lărgirea podului la patru benzi + trotuare și piste de biciclete pe pod. A picat, ca să nu modificăm parapetul, în urma discuțiilor cu Direcția pentru Cultură. Pentru a doua variantă am căzut de acord să facem piste de biciclete și trotuar pe două pasarele laterale sub formă de arc. Asta înseamnă că nu se demolează nimic, ci se consolidează podul și pe pasarele se amenajează circulația pietonală și pentru biciclete. La propunerea celor din Direcție avem și a treia variantă de reabilitare, cu pasarele mai îndepărtate. Noi am agreat și această variantă, fără demolarea parapetului, tocmai ca să putem consolida podul”, a explicat directorul Direcției Generale de Drumuri din primărie, Culiță Chiș, pentru TION.

Chiș spune că „directorul DJC minte cu nerușinare, pentru că ultima variantă de reabilitare este chiar cea propusă de el”. El amenința încă de marți cu plângere penală pe acest subiect.

„Proiectantul nostru a contractat o arhitectă care este avizată de Monumente, nu este propunerea mea, ci este o propunere făcută de specialiști avizați de ei. Ieri am trimis plângerea pentru Parchet către Serviciul Juridic din primărie, așa cum am și spus”, ne-a mai spus Culiță Chiș.

Balustrade din sticlă transparentă cu joc de lumini

Așa cum spun cei din primărie, au fost propuse trei variante pentru reabilitarea Podului Mihai Viteazu. Una spune că se lărgește podul, iar alte două prevăd pasarele pietonale și pentru bicicliști, care pornesc din pod.

„Pietonalul va fi preluat prin două pasarele anexe Podului Mitropolit Andrei Șaguna, cunoscut drept Podul Tinereții sau Podul de pe Mihai Viteazu. Pentru a respecta valoarea istorică și simbolică a podului și monumentalitatea acestuia, se intervine în contrast, dar fără a se afla în conflict, cu materiale noi, inovative și forme line în realizarea pasarelelor propuse. Parapetele noilor pasaje vor fi din sticlă securizată transparentă, iar mâna curentă se propune a fi realizată din aluminiu, având încorporat iluminatul arhitectural pietonal. Sistemul de iluminat arhitectural se dorește a fi unul dinamic, animând prin cromatică parapetele de sticlă”, se arată în documentația primăriei.

Teoretic, de aici înțelegem că proiectanții vor să facă un joc de lumini pe balustradele transparente.

În scenariul 1 se vorbește despre „parapet recondiționat sau refăcut integral pe zona deschiderii centrale”, „parapet direcțional din oțel zincat”, „bordură din piatră naturală”, „element decor din beton armat finisat”, „placă de suprabetonare din beton armat” și „tablier metalic”.

„Nu se vor realiza demolări, podul își va păstra aspectul și forma”

La nivelul podului existent se propunea, o placă de suprabetonare, consolidarea structurii existente cu materiale compozite și precomprimare exterioară (prin utilizarea materialelor compozite și a toroanelor dimensiunea geometrică a structurii nu se modifică), blocarea ciocului Gerber (pentru eliminarea rosturilor – presupune solidarizarea antretoazelor grinzii simplu rezemată cu antretoazele grinzii în consolă), reparații locale la nivelul parapetului, elevațiilor infrastructurii și a scărilor de acces (îndepărtarea betonului degradat, sablarea armăturilor corodate, aducerea elementului la forma geometrică inițială și realizarea unei fațade conform planurilor de arhitectură), reabilitarea stâlpilor de iluminat existenți și refacerea căii pe pod. În variantele PMT mai scrie și că „nu se vor realiza demolări, astfel încât podul își va păstra aspectul și forma actuală”.

DJC: Orice pasarelă adăugată modifică imaginea

Ultima variantă, despre care vorbește și șeful Direcției de Drumuri Culiță Chiș, presupune două arcuri pentru pietoni și bicicliști. Acestea pornesc însă tot din pod, ceea ce, spun cei de la Direcția pentru Cultură, ar înseamna modificarea imaginii monumentului istoric.

„Orice pasarelă adăugată acelui pod modifică imaginea monumentului istoric. Este atât de simplu. Schimbarea acestei imagini nu este dezirabilă. S-a făcut plângere prealabilă, s-a făcut și plângerea pentru Parchet, o să vedem ce se va întâmpla. Noi (la DJC – n.r.) putem purta discuții de variante, care cad în Comisia Zonală de Monumente Istorice. Orice am fi discutat noi între noi, deși nu am discutat variantele de care spune domnul Culiță Chiș, pentru că el nu a venit la nicio discuție, orice am fi discutat cu proiectanții, variantele propuse de proiectanți Comisiei Zonale de Monumente Istorice au fost respinse”, susține Sorin Predescu.

Mai mult, șeful Direcției Județene pentru Cultură mai spune că nu el a luat deciziile, ci acestea vin de la Comisia Zonală de Monumente Istorice. El reiterează cele spuse marți: pasarelele pietonale și pentru bicicliști pot porni de lângă pod, nu din pod.

„Poate reabilita podul așa cum este astăzi”

„Deciziile privind monumentele istorice nu sunt luate de Sorin Predescu sau de vreun arhitect din DJC, ci sunt luate în urma analizei făcute în Comisia Zonală de Monumente Istorice. Nu știu ce i-au transmis proiectanții domnului Culiță Chiș, ce pot să-l asigur este că, în urma deciziei Comisiei Zonale de Monumente Istorice, el poate reabilita podul așa cum este el astăzi. Fără a adăuga niciun fel de pasarelă. Nu avea cum să fie aprobată nicio propunere cu sticlă securizată și jocuri de lumini”, a conchis Predescu.

Vă reamintim, din Comisia Zonală de Monumente Istorice fac parte arhitecții-șefi ai județelor Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, precum și personalități sau specialiști și experți atestați în domeniu.

Podul Mihai Viteazu sau Podul Tinereții, numit în trecut Podul Mitropolit Andrei Șaguna sau Podul Episcopal, este unul dintre cele trei poduri din Timișoara care fac legătura între cartierele Cetate și Elisabetin. A fost ridicat în anul 1913, cu scopul de a înlocui vechiul pod de lemn ce data din 1718. Podul Mihai Viteazu are o lățime de zece metri, trotuarele fiind de câte doi metri și jumătate. Pe el ar fi trebuit amplasate busturile a patru episcopi catolici, dar din cauza izbucnirii războiului, sculptorul care trebuie să realizeze operele de artă a plecat cu banii, fără să onoreze comanda.

Articole pe aceeași temă:

Restricții de viteză și tonaj pe Podul Mihai Viteazu! Război deschis între Primăria Timișoara și Direcția de Cultură

21 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Radu says:

    Deci eu asa monstruozitati nu am mai vazut in Timisoara. Sper sa nu se faca niciodata asa ceva aici, si sa scapam de acesti incompetenti

    • ADELIN CACAIOV says:

      sa se faca pod cu 12 turnulete tiganesti plus cu fantana arteziana versace cu boxe bluetooth incastrate in pod din care sa razbata traviata lui salam !leduri si seminte bonus!

  2. Mirel says:

    Sleatha asta de inculti din administratia locala in frunte cu tractoristul sef distruge tot ce atinge.
    In articol scrie:
    În variantele PMT mai scrie și că „nu se vor realiza demolări, astfel încât podul își va păstra aspectul și forma actuală”.
    si:
    În scenariul 1 se vorbește despre „parapet recondiționat sau refăcut integral pe zona deschiderii centrale”, „parapet direcțional din oțel zincat”, „bordură din piatră naturală”, „element decor din beton armat finisat”, „placă de suprabetonare din beton armat” și „tablier metalic”.
    si:
    “Nu avea cum să fie aprobată nicio propunere cu sticlă securizată și jocuri de lumini”

    Deci intai NU SE VOR REALIZA DEMOLARI iar dar se va face:
    „parapet direcțional din oțel zincat”
    „bordură din piatră naturală”,
    „element decor din beton armat finisat”,
    sau:
    „propunere cu sticlă securizată și jocuri de lumini”

    A fi un KITSCH pentru locul 1 in Guinness Cartea Recordurilor de distrugere a unui pod vechi de pest 100 de ani la care ar adauga un parapet din otel zincat si pasarela din sticle cu jocuri de lumini.
    Acest individ vrea peste tot in oras la poduri, la fantanile muzicale din intersectii si pe cladirile publice numai beculete colorate si jocuri de lumini…

    • Marian says:

      Vreti sa vedeti cum ar iesi podul asta facut de Robu? Uitati-va cum arata minunatele pasaje ultra-centrale facute de el (michelangelo, popa-sapca, jiul), pasaje ce prin lumea civilizata POATE le mai gasesti pe centuri pe undeva in marile orase, la peste 10km de centru.

  3. Anonim says:

    Robu este un taran ajuns mare sef la oras . La el ca la Bocsig totul trrebuie cu beculete . El nu vrea sa priceapa ca vorbim de un pod monument istoric . Pai mai Robule eu nu pot monta un geam termopan ca stau intr-o cladire istorica si tu vrei sa iti bati joc de un pod ? Fa mai frustratule un pod nou peste Bega asa cu beculete si turnulete in stil tiganesc cum iti place tie . Numai sa aduci banii de acasa nu sa te inpopotnezi pe banii orasului !!

  4. Ghita says:

    Pentru acest biped, cultura nu exista, auzi monumente.

  5. IoDa says:

    se poate taia in doua pe mijlocul dintre benzi, si departate cele bucati si construit pe mijloc inca o bucata care nu o sa se vada si care, oricum va fi indentica cu cele 2 bucati translatate, acum, pe alte culeei.

  6. Pleacă_robule says:

    Din câte îmi dau eu seama, sunt 2 variante : ori culita vrea sa crească în ochii robului și se zbate sa obțină ceva cât mai kitchios sa marcheze puncte sau varianta 2 (mai plauzibila) robu îl baga la înaintare pe culita, sa prezinte ideea ca fiind a lui (crezând ca timișorenii sunt “hateri” și resping toate ideile doar ca sunt ale lui, marelui zanatic)

  7. emilutz says:

    La câte palate cu turnulețe are Timișoara pe Loga și Brâncoveanu, podul ăsta e pistol cu apă.
    S-a dus Timișoara de altădată! Acum e în plin proces de țiganizare.

  8. Timisorean says:

    Deci nu se poate asa. Alta intrebare!

  9. mda says:

    canii latra, habarnisti comenteaza.
    bun, randul meu de habarnist sa comentez.
    un lucru stiu, ca si sofer e penibil podul. se ingusteaza ditamai bulevardul la o banda 1/2 in buricul targului.
    solutii ? ce mai simpla si fara sa intervenim la nepretuita imagine e sa-i da-m in plm pe pietoni si sa facem 2 benzi serioase. corect murdar? corect. problema lui culita e politica, nimic altceva. sau s-au inteles in spatele cortinelor cum sa nu faca nimic dar sa para ca se duce o lupta crancena de dragul lumii si cand sunt intrebat de ce nu se face nimic, arata cu degetul catre celalalt.
    sincer nu arata rau cu pasarelele pe lateral, pietonul nu mai inghite ( atat de multe ) noxe, nu mai urci podul cu bicicleta, daca te dezechilibrezi nu ajungi sub rotile bmw-ului, etc.
    sau putem sa mutam podul in pod la muzeu ( pod la pod trage ) ca si capodopera arhitecturala daca e asa de valoros.

  10. Yycre cu ceapa says:

    Eu, ca expert in monumente ystorice, sunt de parere ca podul trebuie vopsit roz si dotat cu balustrade din sticla iluminate noaptea cu leduri rosii, galbene si verzi, sincronizate cu semaforul.

  11. Alex says:

    Ce bine ca podul spre Parcul Poporului a fost renovat inainte de epoca Robu, altfel sigur ii tragea si aluia vreo 3 benzi in plus, pasarele, luminite, fantanele… Sper sa reziste comisia monumentelor istorice la toate presiunile astea (cu podul, cu trotuarele, strazile cu piatra cubica etc.). Deja la Podul Eroilor din Iosefin au refacut “identic” balustradele cu beton ordinar zugravit, inainte fiind din similipiatra, si ala pod istoric…

  12. Giorgio says:

    Fântâni colorate, pod cu lumini dinamice, palate cu turnulete, etc……ca la turci. Gusturile acestui sinistru personaj corespund deplin cu “dinamica” în care se scalda orasul de vreo 20 de ani.

  13. Polilula says:

    Să pui două pasarele cu luminițe curcubeu în fața unui monument e ca și cum ai pune o bucată mare de fier în fața Palatului Baroc…așa ceva cred că este imposibil….ăăă, stați așa…..

  14. Timisorean says:

    Nu-i frumos aici la noi, pe romanica? Iti spune o institutie, directia de cultura ca incalci legea si tu le faci plangere penala!
    La fel ca si la amenzile primite de robu de la isc, le pierde in instanta si dupa se gandeste el sa dea in judecata pe nu stiu cine si sa il trimita pe iapa sa faca presiuni.
    Mai am un prieten, agent care a amendat tot un mare pnlist, care tor ca robu a pierdut contestatia amenzii in instanta si i-a facut plangere penala agentului. Deja de 3 ori agentul a fost chemat la procuror, pe timpul si pe banii lui, cu avocatul lui pentru ca institutia nu il apara.
    Cand fac plangeri penale pnlistii vad ca sunt foarte vigilenti procurorii, numai ca in dosarele lui robu cu reabilitarea termica si poarta de pe lugojului se bate pasul pe loc de 3 ani!
    Dar hey, justitia, justitia!
    Ar trebui data o lege ca cei care fac reclamatii sau plangeri care nu se sustin sa plateasca deranjul celor care lucreaza la instrumentare si daune celui pe care il hartuiesc.

  15. Marius says:

    las că-i mai bine așa, dacă se va surpa cine va răspunde ? nu va fi nici primul și nici ultimul ! că zic unii că podul este monument istoric tot ce se poate nu mă pricep, dar dacă-i așa valoros de ce nu-l mută cu totul mai jos și să rămână NUMAI pietonal și să facă altul nou cu 3-4 benzi de circulație și una pentru tramvai … pentru pietoni și bicicliști separat !

  16. gicutu says:

    Bine, in fine, dar pasajul de la Solventul e aproape gata ? sunt sanse sa mergem anul asta pe el ?
    Nu de alta, dar vin alegerile la locale si da bine ..praf in ochii oamenilor

  17. D says:

    Haideti baieti! Ne ajunge! E clar din articol ca Robu a decis ca vrea beculete! Asa ceva! PSD! PSD! Hai toata lumea cu mine! La urmatoarele alegeri:PSD

  18. john marascu says:

    Eu sunt deacord daca se aduc toti palmierii si se pun pe pod plus ceva semafoare plus camere de supraveghere plus sens unic si cireasa de pe tort o fantana cantatoare care sa aibe papagalii care ia adus robu in parcul botanic ( daca intre timp toti papagalii au murit de frig in parcul botanic sunt buni si papagalii de la primarie , oltenii aia jegosi care conduc primaria timisoara )

  19. Borcsi Gabriela says:

    Am o intrbare pe cand se pune un catarg de 1000 de metri cu tricolorul si in soarelui ?, ca din asta nu avem aici, este doar la faem , vrem si bust cu nicolae robu pt merite deosebite in amenajarea zonei soarelui, ar trebui toate strazile sa se transforme in sensuri unice si fiecare intersectie sa aibe semafoare si camere de supraveghere, plus ingustarea strazilor si facut locuri de parcare, desigur ca sa fie complet se poate completa cu palmieri si fantani cantatoare plus papagali

  20. Ştirile judeţului Timiş

    Din nou parcări vs. copaci la Timișoara: cazul din zona străzii Dumitru Jugănaru
    Suntem în epoca mașinilor, așa cum le place celor din Primăria Timișoara să spună, astfel că este nevoie de cât mai multe locuri de parcare. Dacă nu se poate în centru, se fac în cartiere, în locul garajelor inutile demolate de primărie. Numai că în calea asfaltului stau și copacii, care pică rând pe rând sub drujbe. Vorbim acum despre cazul din zona străzii Dumitru Jugănaru.

    Sănătate

    Două noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, în Timiș. În România numărul infectaților a ajuns la 18.429
    Grupul de Comunicare Strategică a transmis cele mai recente informații legate de evoluția pandemiei de coronavirus, în România. În ultimele 24 de ore, numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 a urcat la 18.429, fiind depistate alte 146 de cazuri noi de îmbolnăvire. Două dintre ele au fost în Timiș.

    Eveniment

    Pădurar cercetat penal după ce a furat lemn din zona pe care chiar el o administra, în județul Timiș
    Anchetă a polițiștilor timișeni din Făget, în cazul unui tânăr de 29 de ani din Curtea. Oamenii legii l-au prins în timp ce transporta ilegal lemn, iar ulterior au aflat că marfa era furată. Hoțul se pare că este chiar tânărul de 29 de ani, pădurar în județ, iar lemnul a fost furat chiar din zona lui de administrare. 3

    Ştirile judeţului Timiş

    Noi imagini de pe Podul Eroilor. Nu se fac finisajele până nu sunt gata lucrările suplimentare
    Un șantier deschis în urmă cu doi ani și care ar fi trebuit să fie gata în nouă luni, conform contractului, a fost părăsit de muncitori. Nu se fac finisajele pe Podul Eroilor până ce primăria nu găsește un constructor care să execute lucrările suplimentare. Se vor amenaja piste de biciclete și alei pietonale pe sub pod, care nu au fost prevăzute în contractul inițial. 8

    Imobiliare Vanzari - Terenuri

    Va ofer spre vanzare teren edificabil 1180 mp cuprins intr-un plan urbanistic de detaliu(cladire P+2, locuinte si functiuni complementare) ,zona Mehala, str.Munteniei. Pret: 135000 euro tel:0737312504

    Imobiliare Vanzari - 2 camere

    Vand apartament renovat in cladire istorica, , cu 2 camera,baie, bucatarie, hol foarte spatios, et. 1 , suprafata utila 71 mp, centrala proprie pe gaz, semimobilat , spatios, zona Sinaia, bl. 16 Decembrie, nr.16, cu vedere la bulevard si la 50 m de statia de tranvai si autobuz 33. Apartamentul este pretabil pentru locuit dar si pentru investitie. Pret:76000 Euro TEL: 0737312504

    Imobiliare Vanzari - Terenuri

    Ofer spre vanzare in DUMBRAVITA teren intavilan cu o suprafata de 2961 mp, str.Silvana, FRONT 30 ML. Zona deosebita langa sala Polivalenta in apropierea padurii. PRET: 80 euro/mp TEL;0737312504

    Imobiliare Vanzari - Terenuri

    Va ofer spre vanzare teren edificabil cu o suprafata de 999 mp , zona Freidorf, strada Lamaitei. Strada este frumos amenajara cu un parc cu luciu de apa , sezlonguri , rate salbatice si peste . Pret: 100000 euro TEL: 0737312504

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.