Chiar daca escarele apar de regula la persoane in varsta, pe fondul mobilitatii foarte scazute, se poate ca si persoanele tinere sa sufere astfel de complicatii in urma unor accidentari sau in timpul perioadei de recuperare dupa o interventie chirurgicala care implica repaus prelungit si imobilizare. Zonele in care apar escarele sunt acele parti ale corpului care intra in contact cu salteaua patului unde este imobilizat pacientul. In functie de pozitia persoanei imobilizate, escarele se pot produce la nivelul gleznelor, al calcaielor sau al genunchilor, la nivelul feselor sau in zona sacrala, in zona omoplatilor si a umerilor, precum si la nivelul cefei sau chiar al pavilionului urechii.
Masuri de prevenire si de tratare a escarelor
In procesul de tratament pentru escare, un aspect esential il constituie preventia. Este important ca tratamentul sa fie inceput inca din primele zile in care persoana respectiva este imobilizata. Una dintre primele masuri pe care trebuie sa le aveti in vedere este aceea de a folosi o saltea sau o perna antiescara, dispozitive care pot fi asezate pe patul pacientului sau pe scaunul cu rotile utilizat de acesta. Pentru ca tratarea escarelor sa fie eficienta este importanta mentinerea unei igiene corespunzatoare. Scutecele protectoare trebuie sa fie schimbate la timp, iar pielea trebuie sa fie pastrata curata.
In situatia in care pacientul transpira abundent, este nevoie ca acesta sa fie sters si uscat. In cazul pacientilor a caror piele este uscata, este important sa se intervina pentru hidratarea acestora. O alta masura pe care trebuie sa o aveti permanent in vedere in procesul de tratare a escarelor este aceea de a controla constant invelisul patului pentru a va asigura ca nu se formeaza cute sau ca pielea pacientului nu intra in contact permanent cu o margine sau un colt care sa genereze presiune.
Una dintre recomandarile specialistilor se refera la identificarea din timp a eventualelor noi leziuni. Zonele in care se pot produce aceste leziuni trebuie sa fie verificate pentru a observa daca au aparut modificari la nivelul pielii. Chiar daca escarele nu sunt prezente (inca), riscul de aparitie al acestora este mare – putand sa se formeze, uneori, in doar cateva ore. De asemenea, daca o persoana are deja escare, exista posibilitatea ca acestea sa se agraveze sau sa apara si in alte zone ale corpului.
Sfaturi suplimentare pentru vindecarea escarelor
In procesul de tratare a escarelor, un alt factor care are o contributie majora este reprezentat de alimentatie. Pacientii cu escare sunt sfatuiti sa adopte un regim alimentar care sa fie bogat in vitamine, minerale si proteine. Nu trebuie scapata din vedere nici hidratarea corespunzatoare, un alt factor de care depinde vindecarea eficienta a escarelor. Este necesar ca pacientii cu escare sa fie consultati de catre medic pentru a putea fi identificate alte eventuale afectiuni, mai ales cele infectioase, si sa primeasca tratamentul care se impune. Poate sa fie vorba despre infectii urinare, pulmonare sau de alt tip, care scad rezistenta organismului si care ingreuneaza procesul de vindecare al escarelor.
In situatia in care o persoana ajunge sa sufere din cauza escarelor, este important ca imbracamintea pe care o poarta sa fie confectionata din materiale naturale, care sa fie moi si sa nu zgarie sau sa atace pielea in vreun fel. De asemenea, lenjeria de pe patul pacientului cu escare trebuie sa fie confectionata tot din materiale moi si care sa previna aparitia iritatiilor.
Este important de inteles faptul ca tratarea escarelor presupune multa rabdare si multa atentie, pentru ca avem de-a face cu rani deschise care nu se vindeca repede si usor. Daca observati semne ale vindecarii, continuati sa mentineti masurile de preventie si de tratament pentru ca pielea si tesuturile sunt deteriorate iar problemele pot sa reapara. In cazul pacientilor cu escare mai putin severe, un tratament adecvat si administrat la timp ar putea vindeca ranile in decurs de cateva saptamani. Pe de alta parte, in cazuri mai grave poate sa fie nevoie de interventie chirurgicala.
(2248)
Citiți principiile noastre de moderare aici!