Fără doar și poate, colindatul este cel mai cunoscut obicei pentru români. În prag de Crăciun, chiar și cu o săptămână înainte, ulițele satelor se umplu de colindători. La fel și în orașe, unde pot fi văzuți colindători printre blocuri, vestind sărbătoarea finalului de an.

În unele sate din Timiș încă se păstrează tradițiile vechi, așa că la colindat nu merg doar copiii, ci și cetele de tineri, numiți „pițărăi”. De obicei, în prima zi de Crăciun se merge cu „Steaua”, pentru a le aminti bănățenilor de cei trei magi care au urmat un astru până la locul unde s-a născut pruncul Iisus. „Irozii” sau „Viflaimul” sunt scenete prin care copiii refac povestea nașterii lui Iisus. Se spune că cei care primesc colindătorii vor fi binecuvântați și vor avea noroc tot anul ce vine.

Unii timișeni cred că dacă cel mai vârstnic membru al familiei aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și de porumb și apoi le amestecă cu sămânța pe care o vor planta, atunci vor avea o recoltă foarte bună anul următor. Un alt obicei spune că sub fața de masă pe care se vor așeza bucatele de sărbători se pun fire de fân și semințe de porumb, grâu sau floarea-soarelui, pentru liniște și bogăție în casă. Aceste semințe se dau mai apoi la animale.

Etnicii romi

Etnicii romi din Măguri celebrează „Crăciunul țiganilor”. Chiar în ziua de Ignat își mânjesc obrajii cu sânge de porc, iar asta cred că îi ferește de boli în anul ce urmează. Tradiția lor spune că în această zi trebuie să vadă sânge, așa că cei ce nu au porci de tăiat își înțeapă degetul cu un ac. Ritualul îi ține, conform datinilor, rumeni la față. Pe vremuri, femeile păstrau grăsimea de la porcii negri tăiați pentru a unge morții cu ea, să nu se transforme în strigoi.

Maghiarii și nemții

Maghiarii din Banat au și ei obiceiurile lor. În vreme ce bunicii sau frații mai mari duc copiii la plimbare, părinții rămân să împodobească bradul. La întoarcere, cei mici află că „A venit îngerașul cu bradul”. Ei mănâncă de sărbători mai mult pește și friptură de curcan, dar și cozonac. Tradițiile sunt asemănătoare și la etnicii germani. Ei consumă gâscă la masa de Crăciun. Atât la maghiari, cât și la nemți, sărbătorile de iarnă încep cu Adventul sau „Venirea Domnului”. În prima duminică de Advent, catolicii intră în postul Crăciunului, care ține patru săptămâni. La ortodocși, postul ține șase săptămâni.

Celebra cunună făcută din crenguțe de brad împletite cu panglici sau decorată cu nuci și conuri poleite pe care sunt așezate patru lumânări vine tot de la maghiari și nemți, de Advent. Ei obișnuiesc să aprindă lumina pe rând, în fiecare duminică, până în noaptea de Ajun, lumânările însemnând lumina adusă pe pământ de Iisus, simbol al speranței. Germanii mai fac și un calendar de Advent, care conține câte o fereastră pentru fiecare zi până la Crăciun. În spatele ferestrei, cei mici găsesc câte un mic dar sau imagini din istoria Nașterii.

Tot în prima zi de Advent, în unele sate din Banat se rupe o crenguță de cireș, vișin sau prun, pom fructifer, și se pune la căldură într-un vas cu apă. Crenguța ar trebui să înflorească până la Crăciun, așa că este ținută în casă până la Bobotează, când este sfințită de preot. Mai apoi se prinde de un perete în grajd, pentru a proteja animalele din gospodărie.

Bulgari

Bulgarii din Banat se îmbracă de Crăciun în haine populare. Pentru ei orice sărbătoare este o bucurie ce le amintește de strămoși, așa că portul popular este îmbrăcat atât de tineri, cât și de vârstnici. În comunitatea de bulgari din Banat, de Crăciun colindă doar băieții, cu „Bethleemul”. Doi dintre ei se îmbracă în îngeri, iar trei în păstori și pornesc în colindat, cărând cu ei o bisericuță din lemn în miniatură, pentru a anunța nașterea lui Iisus.

Sârbi

Sârbii din Banat celebrează de două ori de Crăciun. O dată cu prietenii români, iar a doua oară cu frații lor sârbi, după vechiul calendar ortodox. De Crăciun, sârboaicele duc paie în casă, iar primul musafir de Crăciun trebuie să fie bărbat. Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri este aprinderea Badnjakului, un trunchi de stejar tânăr, care îl simbolizează pe Mântuitor și venirea lui în lume ori căldura iubirii lui Hristos. Badnjakul este un simbol al trăiniciei și se arde de obicei în curtea bisericii. Totodată, se mai spune că numărul mare al scânteilor provocate de arderea lemnului semnifică și bogăția pentru anul ce vine.

Voi ce datini țineți? Spuneți-ne în comentarii dacă aveți tradiții de sărbătorile de iarnă! Crăciun fericit!