Acum George este la master, în anul doi, are 23 de ani și multe vise. Și culmea, multe se împlinesc, se transpun în realitate.

Student la Universitatea de Vest din Timișoara, la Informatică, secția de Inginerie Software, George a venit la Timișoara din Carei, iar în anii care au urmat a avut ocazia să lucreze la firme celebre din lume precum Facebook și Palantir. La amândouă a făcut stagii de câte trei luni de practică și are oricând ușile deschise.

Deși a cântat șapte ani la vioară, a avut și concerte „pe afară” și îi place și tenisul de masă, informatica și ingineria software l-au cucerit. Este un pasionat al algoritmilor (un domeniu de care mulți studenți fug) și a încercat marea cu degetul. A avut numai de câștigat! A câștigat concursuri de informatică și în liceu, la Carei, dar facultatea l-a ridicat cel mai mult.

După ce între anul I și II de studenție a făcut practică la o firmă din Timișoara, în următoarea vară a aplicat la Facebook, pe site-ul lor, și-a depus CV-ul, la sugestia unui prieten.

„M-a contactat un recruter după o vreme. Am avut interviuri, prin Skype, pe internet și se pare că m-am descurcat bine, am fost acceptat pentru Facebook în Londra. A fost o experiență super ok, am cunoscut mulți oameni, străini, am văzut cum e să lucrezi la o firmă mare, am vizitat și Londra, am trăit acolo trei luni, cât a ținut practica, mi-am făcut și prieteni acolo”, spune George.

Nu aveam pe ce să cheltui banii prea mult, decât pe călătorii și transport

A ajuns la Facebook, la Londra. Sediul e super deschis, spune George, nu există pereți, toată lumea vede pe toată lumea. E personalizat, fiecare poate contribui la birouri, poate să-l decoreze cum consideră, unii și-au adus dinozauri uriași, gonflabili.

„Eu nu am lucrat efectiv la ceva care se vede cu ochiul liber pe Facebook, ci la un tool (unealtă) intern, care ajută alți programatori să găsească unde sunt anumite probleme, mai repede, în diferite sisteme. Chiar am prins perioada de tranziție. Inițial era un sediu mai mic, dar cum sediul din Londra e în continuă creștere, am prins o săptămână la sediul vechi, după care ne-am mutat la sediul nou, este într-o clădire super mare, modernă, pereți de sticlă, aveam trei etaje în total. E fain sediul, nu se compară cu ce găsești prin România. Aveam inclusiv două mese de ping-pong, cantină cu mâncare gratis, dulciuri și bunătăți la discreție, voiau să ne asigure condiții astfel încât să fim concentrați la ce aveam de făcut. Programul e foarte flexibil, cel mai important e să-ți faci treaba. Aveam și meeting-uri zilnice, dar în rest nu era o oră fixă la care trebuia să fii la lucru”, povestește George.

Orarul era foarte flexibil. Fiecare avea îndatoririle sale și se mergea pe încredere dacă le făcea sau nu, se vedea însă dacă cineva nu lucra la realizarea acestor obiective.

„Aveam meeting-uri zilnice în care trebuia să zicem cu ce ne-am ocupat ieri, ce ne propunem să facem astăzi. De obicei îți dau libertate, dar dacă cumva văd că nu performezi, nu te ridici la nivelul la care se așteaptă, atunci ar putea managerul să te atenționeze. Eu eram plătit și cu 3.000 de lire pe lună, îmi asigurau cazare, iar mâncare era la lucru. Nu aveam pe ce să cheltui banii prea mult, decât pe călătorii și transport, ce-mi propuneam să fac pe lângă serviciu”, spune George.

Americanii te întreabă „How are you” – (Ce mai faci), când de fapt nu le pasă

După o perioadă, George a plecat din nou, de data aceasta în Statele Unite ale Americii. A aplicat la Palantir – o firmă din SUA care se ocupă cu analiză de date.

Firma lucrează cu guvernul, poliția, serviciile secrete, cu proprietari de magazine sau cu firme de extrageri de petrol și îi ajută pe clienți să ia decizii mai bune asupra afacerilor lor.

„Aici am lucrat la o aplicație mobilă care ajută proprietarii de magazine să vadă cum merg vânzările. De exemplu, să vadă în fiecare oră cât au vândut, ce produs s-a vândut cel mai mult, în ce intervale orare erau cei mai mulți clienți. Acolo am fost în America, la Palo Alto. A fost un șoc mai mare, diferența dintre România și America e mai mare ca cea dintre România și Londra. A trebuit să mă obișnuiesc cu multe lucruri, americanii te întreabă „How are you?” – (Ce mai faci?), când de fapt nu le pasă. Era puțin diferit față de Facebook, dar cred că filosofia e cam aceeași, cu spațiu deschis, dar există și birouri cumva mai retrase, din cauza clădirilor, firma era împrăștiată în mai multe clădiri destul de apropiate una de alta. Aici mie mi-a plăcut mai mult fiindcă proiectul la care am lucrat mă motiva mai mult, fiindcă existau utilizatori externi, care foloseau aplicația la care lucram eu. Simțeam că fac ceva util, lumea folosește ceea ce fac eu”, explică tânărul.

Viitorul job: Între Londra și SUA

Ce va face George mai departe? Va lua din nou drumul străinătății. Joburile de la noi nu-l atrag din punct de vedere financiar.

„Nu sunt sută la sută decis, dar, cel mai probabil, o să lucrez în străinătate, și în perioada următoare o să încep să aplic pe la firme și să văd ce șanse mi se ivesc, în funcție de ele o să iau decizii unde mă duc, în principiu e între Londra și SUA. M-aș întoarce la Facebook sau la Palantir, mi-a plăcut echipa cu care am lucrat, oameni super buni, tehnici, dispuși să mă ajute oricând aveam nevoie. M-am gândit și la un job în Timișoara, dar m-am răzgândit destul de repede când am văzut diferența de salariu. Banii aceia din practică, pe trei luni, îmi ajungeau aici tot anul. Mă gândesc să mă duc acolo inițial, pot să mă întorc oricând în România, prima dată încerc un plan mai ambițios, iar dacă ceva nu va fi ok, atunci mă voi întoarce în România”, spune George.

Există oameni care ar putea mai mult și ar trebui măcar să încerce

George e pasionat și de algoritmică – un domeniu al informaticii pe care puțini studenți îl abordează, deși tânărul nostru spune că acesta contează mult. A participat la concursuri în studenție, unul dintre ele pe echipe de trei, din aceeași universitate, un concurs care sprijină colaborarea între studenți – un concurs de algoritmică în regiunea SEERC – Sud-Est Europeană. Rezultatele echipei lui George au fost din ce în ce mai bune și punctul culminant a fost când s-au clasat pe locul 12 din 80 de echipe, probabil cel mai bun rezultat al universității și al Timișoarei.

„Algoritmica e cumva o latură a informaticii care e neglijată de majoritatea studenților, fiindcă majoritatea vor să construiască aplicații mobile sau să creeze site-uri, cumva să facă lucruri vizibile, algoritmica li se pare mai puțin utilă, dar este utilă în mod indirect. E utilă în mod direct la concursuri, dar indirect îți dezvoltă gândirea mult, te ajută să te descurci mult mai ușor la interviurile la firmele mari. Îți trebuie o oarecare pasiune, nu e chiar simplu să ajungi la un nivel ridicat. În Timișoara nu prea există foarte multă lume interesată de algoritmică, la nivel de facultate, în mediul universitar. Au fost inițiative, la Poli există un cerc de algoritmică, care ar fi super util, dacă lumea ar participa. Nu e destul de interesată lumea. Studenții preferă să fie în confortul lor și să se angajeze la o firmă locală, unde nu prea ai nevoie de algoritmică, cumva e o altă mentalitate la firmele românești. Există limbaje de programare și cumva firmele din România sunt interesate să angajeze oameni care știu lucrurile exact, limbajul pe care-l folosește firma respectivă. În străinătate, firmele mari se axează pe abilitatea celui către aplică să rezolve probleme, să știe la un nivel abstract, să aibă dezvoltată gândirea, nu-i interesează ce limbaje de programare știi, partea în care înveți limbajul e mult mai rapidă. Am un gust amar, cumva, îmi pare rău că nu există mai mulți studenți interesați de algoritmică în Timișoara. Am observat că în Cluj există un interes mai mare. Cred că dacă studenților le-ar păsa mai mult de algoritmică ar ajunge mult mai sus și i-ar ajuta super mult. Preferă să stea în zona lor de confort și să se mulțumească cu un loc de muncă aici, local, ceea ce nu-i un lucru rău, doar că zic eu că există oameni care ar putea mai mult și ar trebui măcar să încerce”, explică George, care spune că practica în străinătate, la o firmă mare, l-a ajutat mult mai mult.