Măsura era una benefică, atât pentru societatea angajatoare, care nu lua măsura concedierii angajaţilor pe perioada în care nu avea comenzi, cât şi pentru angajaţi, care nu rămâneau fără slujbă şi primeau 75% din salariu pe perioada în care nu lucrau. Facilitatea acordată de stat era scutirea firmei de la plata contribuţiilor sociale pe perioada şomajului tehnic. Bugetul pierdea prin neplata acestor contribuţii, dar câştiga prin faptul că nu se plăteau indemnizaţii de şomaj.

Guvernul a decis că bugetul nu mai poate susţine o asemenea scutire. „Prelungirea acordării şomajului tehnic, în forma actuală, nu este posibilă în acest moment din cauza numărului în creştere de şomeri şi, în mod deosebit, a celor indemnizaţi, care ar influenţa bugetul asigurărilor de şomaj, conducând la imposibilitatea de plată a indemnizaţiei de şomaj”, au anunţat reprezentanţii Executivului. Se pare că decizia a fost „stimulată” de numărul în creştere al celor care se foloseau de aceste facilităţi, dublată de scăderea veniturilor bugetare şi de creşterea numărului de şomeri beneficiari de ajutor.

Societatea care solicita intrarea în şomaj tehnic anunţa autorităţile asupra deciziei, urmând ca reprezentanţii ANAF să verifice ulterior dacă cel ce a obţinut scutirea a avut sau nu activitate în perioada respectivă. Verificarea nu era de multe ori şi efectiv efectuată. Au existat şi situaţii în care se solicita şomaj tehnic, dar oamenii munceau fără să ştie de situaţia apărută. În acest caz, patronii obţineau temporar scutiri de taxe, spuneau reprezentanţii Executivului.

Măsura eliminării şomajului tehnic nu este una bine văzută de patroni. Aceştia se plâng că facilitatea i-a ajutat din plin în momentele grele, atunci când comenzile au scăzut drastic. Eliminarea sistemului ar putea duce fie la falimentul firmei, fie la creşterea şomajului.

„Pe mine m-a ajutat foarte mult şomajul tehnic. Au fost momente în care nu am mai avut comenzi, noi lucrăm în funcţie de ce ne cer cei cu care suntem în contract. Nu îmi permiteam să ţin oamenii la serviciu, să le plătesc dările la stat, iar eu să nu am comenzi. Acum ce o să mă fac? Dau oamenii afară şi încerc să-i rog să aştepte câteva luni până o să am din nou de lucru? Pentru unii am investit bani în pregătire, i-am luat de tineri, habar nu aveau meserie. Nimeni nu va aştepta ca eu să am activitate din nou! Vor căuta alt loc de muncă, au datorii de plătit nu pot aştepta să le cadă ceva din cer…”, ne-a spus Erwin Rausch, proprietarul unui mic atelier de turnat piese metalice din Timişoara.

M. H.