Sistemul instalat este performant, cu funcționare în pompă de căldură (tip VRF). Sistemul de climatizare îmbunătățește condițiile în care se desfășoară activitățile instructiv – educative și terapeutice pentru copiii cu deficiențe de auz și deficiențe asociate.
Capacitatea termică de răcire asigurată este de 210kW. Acest sistem include unități interioare cu sistem inovativ de purificare de aer, neutralizează agenți poluanți, mucegaiuri, bacterii, viruși, având certificare inclusiv pentru SARS-CoV-2.
Valoarea investiției este de un milion de lei, cu TVA inclus, finanțare asigurată de Consiliul Județean.
„Acest sistem poate funcționa eficient și pe perioada iernii, cu un consum energetic redus față de un cazan pe gaz. Trebuie menționat că, în ceea ce privește încălzirea, școala dispune de centrală proprie pe gaz, însă noul sistem de climatizare, electric, ar putea însemna facturi mai mici pe timp de iarnă, în noul context al costurilor la energie.
Această investiție este o dovadă a faptului că nu facem rabat la calitate și gândim proiecte cu impact pe mai multe paliere. Am aprobat această lucrare în primul rând cu gândul la sănătatea copiilor, având în vedere sistemul de purificare”, spune Marian Constantin Vasile, administrator public al județului.
S-a montat câte o unitate interioară în fiecare încăpere în care se desfășoară activități, 78 în total. De asemenea, s-au montat două sisteme individuale pentru magazia de legume și magazia de alimente, unde se poate menține o temperatură constantă de 8°C.
Sistemul are și o garanție de 3 ani, care asigură mentenanța aparatelor, cu pregătirea sistemului pentru iarnă și vară.
Trimite articolul
XSi pentru scolile normale pe cand vedem asa ceva?
Cemarca e sistemul? Cine este furnizorul?
Când se vrea se poate.Felicitari!
Toate echipamentele din acest proiect sunt Panasonic NanoeX (SC MI TAM AIR Conditioners SRL din Timisoara )