Accidentul s-a petrecut pe DJ 588, pe drumul dintre localităţile Ferendia şi Clopodia, comuna Jamu Mare, din judeţul Timiş.
Potrivit poliţiştilor, la intrarea în Clopodia, şoferul, Iulian Ovidiu C., de 22 de ani, nu a adaptat viteza de deplasare în curbă, iar autocamioneta cu remorcă pe care o conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile, într-un şant. Nu mai puţin de şapte tineri au fost răniţi în urma accidentului, inclusiv şoferul, au arătat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Iniţial, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei, a arătat că toţi cei şapte tineri răniţi, cu vârste între 16 şi 23 de ani, sunt din localitatea Clopodia, însă ulterior purtătorul de vorbe al instituţiei a revenit asupra acestei informaţii, precizând că victimele, inclusiv tânărul de la volan, provin din localitatea Forotic, judeţul Caraş-Severin.
Reprezentantul IPJ susţine că tânărul de la volan nici măcar nu poseda permis de conducere, ba mai mult, autovehiculul implicat în accident era furat. „În urma verificărilor a reieşit că C. Iulian Ovidiu, de 22 de ani, conducătorul autoutilitarei implicate în accident, nu poseda permis, iar autoutilitara respectivă a fost sustrasă de pe raza localităţii Forotic”, a adăugat reprezentantul IPJ Timiş.
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili exactit în ce condiţii s-a petrecut accidentul. Cert este că tânărul şofer de ocazie se va alege acum cu un dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!