La Catedrala Mitropolitană, programul slujbelor începe miercuri, 31 decembrie, cu Vecernia unită cu Litia, de la ora 17.00. În continuare, joi, 1 ianuarie, credincioșii sunt invitați la Utrenia de la ora 8.00, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, la ora 9.45. Seara va avea loc Vecernia, începând cu ora 17.00.
Botezul Domnului, sărbătorit pe 6 ianuarie, va fi marcat de Utrenia de la ora 7.45 și Sfânta Liturghie arhierească de la ora 9.30, urmată de ritualul Sfințirii Mari a apei, aproximativ la ora 11.30. Apa sfințită va fi distribuită în șase puncte din jurul catedralei. Vecernia va începe la ora 17.00.
În 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Ioan, programul liturgic include Utrenia la ora 8.30, Sfânta Liturghie la ora 10.00 și Vecernia la ora 17.00.
În ceea ce privește Domul Sf. Gheorghe, miercuri, 31 decembrie, ultima zi a anului, se vor oficia trei slujbe: la ora 18.00, Sfânta Liturghie celebrată de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara; la ora 20.00, o Sfântă Liturghie pentru comunitatea de credincioși din Sri Lanka; iar la ora 23.00, o slujbă de mulțumire la sfârșit de an, celebrată de Părintele Nikola Lauš, canonic catedral și director al Cancelariei Diecezane.
Joi, 1 ianuarie 2026, ziua de Anul Nou, în capela Episcopiei Romano-Catolice va avea loc Adorație Euharistică, după Sf. Liturghie pontificală de la ora 10.00, care se va desfășura până la ora 17.00.
Marți, 6 ianuarie 2026, în cadrul Solemnității „Epifania Domnului”, se vor oficia slujbe speciale, inclusiv ritualul Sfințirii Apei, amintind de sosirea magilor la Pruncul Isus. Credincioșii vor putea lua apa sfințită pentru binecuvântarea locuințelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!