tion.ro Web analytics

Probleme cu Timpark. Locatarii plătesc abonament pe tot anul, deși e valabil doar până în iunie

De Roxana Deaconescu

Probleme cu Timpark. Locatarii plătesc abonament pe tot anul, deși e valabil doar până în iunie

foto: arhivă
Reactualizat la:
Timișorenii care și-au făcut abonamente de locatari pentru a putea parca în sistemul Timpark se plâng că au plătit pentru un an întreg, iar abonamentul de parcare este valabil doar jumătate de an. Reprezentanții SDM spun că acesta este regulamentul, iar abonamentul de locatar nu poate fi defalcat. Este foarte probabil să fie prelungit.
Scris de Roxana Deaconescu - Timișorenii care și-au făcut abonamente de locatari pentru a putea parca în sistemul Timpark se plâng că au plătit pentru un an întreg, iar abonamentul de parcare este valabil doar jumătate de an. Reprezentanții SDM spun că acesta este regulamentul, iar abonamentul de locatar nu poate fi defalcat. Este foarte probabil să fie prelungit.

Consilierii locali au decis încă de finalul anului trecut că tarifele de parcare rămân neschimbate în 2021, însă numai pe jumătate de an, pentru că în luna iunie expiră contractul de delegare a Timpark către Societatea de Drumuri Municipale.

Numai că timișorenii care și-au făcut abonamente de locatari au fost nevoiți să plătească tariful pe un an întreg. Suma nu este mare, dar oamenii spun că nu știu ce se va întâmpla de la jumătatea anului și că nimeni nu le spune nimic. Sunt două variante: vor fi nevoiți să-și facă un abonament nou sau va fi prelungit cel actual, pentru că în acte scrie că este valabil doar până în 30.06.2021. Nu este foarte clar ce se va întâmpla, dar surse din primărie ne-au spus că este foarte probabil ca abonamentele de locatari să fie prelungite automat.

„Prețul abonamentului de locatari nu poate fi defalcat pe luni. Este la preț fix, 51 de lei, indiferent în ce perioadă a anului este achiziționat. Încă nu s-a hotărât cum va fi, așteptăm să avem și o discuție cu noua administrație, să vedem cum va fi regulamentul. Nu știm dacă se va prelungi, dacă vor fi aduse modificări la regulament”, ne-a declarat Ionel Ursu, responsabil de Timpark în cadrul SDM.

Banii din parcări trebuie reinvestiți în parcări

Pentru că contractul dintre SDM și primărie expiră în 30 iunie, noua administrație vrea să aducă îmbunătățiri regulamentului de parcare. Sunt nemulțumiri în special legate de faptul că încasările din Timpark nu sunt investite în locuri noi de parcare. În plus, politica de parcare trebuie să fie schimbată, ne spunea primarul Dominic Fritz.

„Banii care sunt încasați pentru parcare trebuie reinvestiți în parcare, asta nu se întâmplă acum în mod automat. Trebuie, mai ales în cartiere, să avem un sistem de abonamente pentru rezidenți. Bineînțeles că trebuie să creăm mai multe locuri de parcare. Problema cu locurile de parcare este că orașul nu este destul de mare ca să putem asigura pentru fiecare câțiva metri pătrați în spațiul public ca să-și pună mașina acolo. Dar e clar că acolo trebuie să se schimbe abordarea și lucrăm la un plan pe care o să-l prezentăm în 2021”, ne explica primarul Timișoarei.

Detalii, AICI!

În prezent, orașul este împărțit în trei zone de parcare: roșie, galbenă și albastră. În plus, mai există și zona verde, care cuprinde fostele parcări cu barieră din zona centrală și parcările de lângă piețele agroalimentare. Ora de parcare costă cel mult 3 lei, prin voucher, sau 0,75 euro, plus TVA, prin SMS.

Articole pe aceeași temă:

TimPark, regândit de noua administrație. Fritz vorbește despre abonamente de parcare în cartiere

Tarifele de parcare în Timișoara rămân neschimbate în prima jumătate a lui 2021. Se lucrează la un nou regulament

11 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Lucian says:

    Hahahaha ati furat oamenii, ia calculati din urma si dati baii inapoi la oameni !

  2. Spitz says:

    Frumos, imi place. Ideea din ce am inteles eu e urmatoarea:stai in suburbii, platesti parcare, nu sunt locuri de parcare deci platesti pentru sanșa de a gasi sau nu loc sau pentru a merge 10 minute pe jos dupa ce ai reusit sa parchezi undeva. Nu ma deranja mersul pe jos, in ideea in care nu plateam… Inainte de orice, sa se faca locuri, nu sa platim din cauza unei imaginatii bogate… Administratia nu functioneaza precum cheltuielile persoanale, ai 5 lei cumperi de ei, n-ai nu cumperi… Functioneaza prin diverse mecanisme, imprumuturi, buget local, ce primesti de la stat, ce primesti de la UE , nu cred ca sta orasul in cei 50 de leuți pe loteria de parcare… In centru sa se plateasca, pe strazi importante evident insa mi se pare o aberatie sa impui ceva pana in momentul in care n-ai facut macar o parcare in oras si i-ai oprit si proiectu lu Nea robica cu parcarile dar tu sustii ca vrei parcari…Vorba multa saracia omui esti tu friți ( f mic iar ca sa nu fiu confundata cu sclavii lu robu am scris si robica tot cu r mic)

  3. TimFritz says:

    Welcome in Fritz world, minciuni că la nemți

  4. CET says:

    Deci fritz doar l-a criticat pe robu de forma!!
    Ca apoi a pastrat si oamenii (bodo, culita, ursu,….) si metehnele vopsitului!!

  5. Un timisorean says:

    Eu nu inteleg de ce se agita atata “unii locatarii” cand acel abonament de 51lei avea pret fix indiferent de luna in care era achizitionat.
    Tam-Tam degeaba pentru 4.25lei / luna.
    Mai mult ca sigur ca SDM/ TIMPARK vor ramane in carti si din luna IULIE ..mai departe, iar abonamentele lor se vor prelungi automat…

  6. Freddy says:

    Domnule primar fa curățenie totala în instituții , și da dovada că meriți postul acesta , știu că e greu , pentru oricine e greu la inceput , și e și normal la început să primiți numai înjosiri , dar zi de zi luptând și zi de zi se vad realizări benefice populației atunci acele înjosiri vor dispărea și vor fi cuvinte de lauda .

  7. Anonim__ says:

    Situatia cu TimPark si cu mai vechiul TelPark este urmatoarea:
    – Infiintarea TelPark s-a facut de Ciuhandru pe principiul crearii unei “firme municipale”, cam cum a facut Firea in Bucuresti. Sau, pe intelesul tuturor, niste “baieti destepti” au gasit o metoda prin care sa isi bage mainile in buzunarele Timisorenilor si sa scape nepedepsiti, totul cu acordul Primariei Timisoara.
    – Justificarea a fost ca TelPark si, mai nou, TimPark o sa investeasca profiturile pentru 1) a avea grija de locurile de parcare taxabile deja existente si 2) de a crea din banii castigati noi locuri de parcare sau chiar parcari, gen cea de langa Casa Tineretului. Per total, de-a lungul timpului, investitiile facute de TelPark/TimPark in locuri de parcare noi a fost minimala, grosul banilor intrand in buzunarele “baietilor destepti” din firma respectiv in cele ale unor angajati ai Primarie Timisoara, incepind cu cei 2 primari: Ciuhandru si apoi Robu.
    – De-a lungul timpului s-au amenajat noi si noi locuri de parcare in oras, majoritatea in cele 2 mandate ale lui Robu, toate facute din banii publici. Dupa asta, au venit “baietii destepti” si au pus panouri cum ca sunt locuri de parcare cu plata. Lucru nu doar ilegal insa si neconstitutional insa, per total, cui ii pasa pentru ca “asa este si pe dincolo” (de ce sa gandim cand putem pur si simplu sa imitam).
    – Sunt orase in Romania, cum ar fi Brasovul, in care locurile de parcare sunt la liber, pentru oricine are nevoie sa lase masina acolo. De acord, sunt in Brasov cateva parcari (parcari, nu locuri de-a lungul drumurilor) care sunt cu plata, toate in zona centrala, insa ceva similar avem si in Timisoara. Din rest, repet, locurile de parcare amenjate din banii publici sunt la liber.
    – Abonamentul la TelPark/TimPark nu garanteaza ca vei gasi un loc liber in zona unde ai nevoie sa te deplasezi, indiferent de ora. Nu. Tot ceea ce iti garanteaza este ca nu vei lua o amenda.
    – Timisorenii continua sa plateasca abonamentele TimPark asa cum inainte le plateau la TelPark pentru ca “asa e pe dincolo” si pentru ca “asa e civilizat”. Sincer, nu stiu ce anume este “civilizat” vis-a-vis de cum functioneaza TelPark/TimPark insa, daca asta inseamna civilizatie atunci eu prefer absenta civilizatiei pe care o gasesti, printre altele, asa cum am mentionat mai sus, in Brasov (aici haterii o sa scrie “atunci de ce nu te muti acolo” – motivele, mai sus).

    Per total, decizia apartine fiecaruia dintre noi. Ne lasam calcati in picioare si pacaliti si de data asta sau, intr-un final, decidem sa luam atitudine si sa oprim aceasta bataie de joc. Per total nu am platit, nu platesc si nu voi plati vreodata parcarea pe un loc amenajat din banii publici. Da, parchez destul de des pe locuri “cu taxa”, am primit in repetate randuri amenzi de la TelPark/TimPark si le-am aruncat la gunoi pe toate. Legal nu au ce sa-mi faca. Poate ca, daca am fi suficienti care sa avem aceeasi abordare, s-ar schimbat putin lucrurile in bine.

    • un cititor says:

      Mda..eu cred ca e o poveste ce spui tu cu amenzile care in repetate randuri le-ai aruncat la gunoi.
      A treia oara cand erai prins, “baietii destepti” iti imobilizau masina cu blocator de roata.

      O sa ne povestesti si cum “ai scapat tu de blocator” , fara sa distrugi proprietatea publica ?

      Legal o sa apari cu restante si datorii la primarie si la un moment dat tu sau mostenitori ..tot le vor plati !

  8. Anti_vir says:

    Nu inteleg de ce primarul repeta faptul ca banii obtinuti din taxele pe parcare trebuie sa mearga inspre construirea de noi parcari. Acestia intra in bugetul SDM iar din acesta societatea ofera servicii. Poate fi vorba si de asfaltarea unei strazi, de renovarea trotuarelor, piste de biciclete sau de alte lucrari planificate pe domeniul public. Parca vrea sa separe o ramura a SDM care administreaza parcari si din banii obtinuti construieste altele. Pai daca ai de asfaltat o strada si nu ai strans bani din parcari nu le faci la momentul respectiv? Sau asfaltezi trotuarul pe o parte a strazii doar ca sa nu intri in banii de parcari? Modul acesta de gandire clar denota experienta scazuta in a intelege cum functioneaza lucrurile. Pare mai mult un stil contabilicesc decat unul aplicat.

  9. Gigi says:

    Cei de la ghișeu te anunță că până în iunie e valabil abonamentul de parcare. Apoi vor fi aplicate alte tarife.

  10. Cele mai noi știri

    Mapamond

    FOTO. Descoperire arheologică fără precedent: trăsură conservată aproape perfect, în apropiere de Pompeii

    Ştiri din Timiș

    Orașul post-industrial Anina, într-o bandă desenată

    TION Sport local

    Scor alb pentru Politehnica Timișoara în partida cu Unirea Slobozia

    Ştiri din Timiș

    Meditații gratuite pentru elevii care dau examene de bacalaureat și admitere

    Sănătate

    Peste 60.000 de oameni vaccinați anti-Covid în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Mari campioni sportivi au lansat la Timișoara proiectul WoW Europe. Elevii, chemați să facă mișcare

    Ştiri din Timiș

    Fără apă, duminică, în zona bd. Dâmbovița

    Ştiri din Timiș

    Mărțișoare dezinfectate, în pandemie. „Le facem cu elevii la școală, să păstrăm tradiția”

    Sănătate

    Cea mai mare rată de infectare cu Covid-19 este la Dumbrăvița, localitate în carantină

    Sănătate

    Covid-19, Timiș: opt pacienți au murit în ultimele 24 de ore. Noile cazuri pe localități

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici