Când copilul intră în această lume e ca un pitic într-o lume de giganți. În momentul în care începe să perceapă lumea, începe să-și perceapă și inferioritatea și dependența de cei mari (în general reperele sunt părinții săi). Ce decide copilul atunci? Răspunsul este evident: SĂ DEVINĂ MARE! Începe un adevărat demers în care , cu multă sârguință, incearcă să își depășească inferioritatea și să se alăture lumii ca egal, încercând independența.
Două nevoi sociale de bază motivează copiii (de altfel, și adulții) în acțiunile lor. NEVOIA DE APARTENENȚĂ și NEVOIA DE SEMNIFICAȚIE reprezintă DE CE-ul comportamentului lor. Copiii își doresc să facă parte dintr-un grup, iar primul grup social este familia lor și ca deziderat – să fie importanți în familie. La Clinica Gynatal, ne ocupăm de nevoile copiilor, în același timp cu cele ale părinților.
Fiind foarte buni observatori, copiii captează toată atitudinea, tot comportamentul părinților, însă trag propriile lor concluzii. E posibil ca aceste concluzii să intre în discordanță cu bunele intenții parentale și copilul să își simtă amenințată apartenența și semnificația lui socială. Din acest moment, el începe să recurgă la o multitudine de metode prin care își revendice ceea ce avea odată, însă acum “ a pierdut ”.
Inițial face lucrurile într-un mod drăguț, recurge la metode pozitive ( copilul , înca din naștere e bun!! ). Dacă constată că nu reușește să obțină însemnătatea dorită, va începe să experimenteze metode noi (pentru el – nu rele). În momentul în care părintele îi răspunde, îi confirmă utilitatea metodei și chiar o alimentează! Acestea se grupează în 4 mari categorii , tehnicile fiind foarte variate, deoarece copiii sunt ingenioși când își propun scopuri precise.
ATRAGEREA ATENȚIEI ( “Dacă nu mă mai vezi, te voi face cumva să mă observi” ) , LUPTA PENTRU PUTERE ( “Dacă nu-ți sunt egal, îți voi arăta cine e șeful!“), RĂZBUNAREA (“M-ai rănit, te voi face și eu să suferi”) și INADECVAREA/RETRAGEREA (“Am încercat orice , nu am reușit, înseamnă că nu sunt bun de nimic”) – sunt cele patru scopuri greșite ale copilului în drumul său spre redobândirea locului și importanței în atât de mult iubita familie. Copilul nu se naște cu nevoia de atenție, ci o resimte atunci când nu are atenția de care are nevoie, puterea nu și-o dorește decât dacă simte că nu o are (nu ne dorim ceea ce deja avem ), răzbunarea nu se justifică decât în situația unei mari suferințe, iar inadecvarea/retragerea este forma maximă de descurajare.
Părinții, deoarece au un rolul major în ceea ce privește devenirea copilului lor ca adult, își pot îmbunătăți abilitățile de educare prin participarea la un program de parenting (propun ca acesta să fie de orientare adleriană ). Atitudinea parentală ulterioară l-ar încuraja pe copil să fie iubitor, cooperant, civilizat, curajos, încrezător. Educaţia ar fi fără pedepse, fără recompense, ci în aşa fel încât copilul să ştie ce consecinţe au faptele sale astfel încât să devină o persoană responsabilă.
În final, voi răspunde la intrebarea inițială: Este rău copilul opozant, îndărătnic, agresiv, distructiv, autodistructiv? NU, nu este rău! Este doar DESCURAJAT ! Ce e de facut atunci?! Să-l invitați pe copil să descopere cât e de capabil și să-şi folosească puterea personală ȋn sens util şi constructiv!
Centrul de Reproducere Umană Asistată – GYNATAL
Dinu Diana : psiholog clinician, psihoterapeut adlerian,specialist în psihologie educațională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!