– Cum funcţionează sistemul de sănătate în penitenciare?
– În principal, asigurarea stării de sănătate a persoanelor private de libertate este realizată de personal specializat din sistemul penitenciarelor şi fiecare penitenciar are un cabinet medical, un număr mai mare sau mai mic de medici şi asistenţi medicali. În general, medicul generalist, medicul de familie, stomatolog, asistent igienist şi medic generalist care asiugră permanenţa de 24 de ore din 24 în instituţie astfel încât posibilele situaţii critice care vizează sănătatea, fie fortuite, fie nu, să fie rezolvate. La nivelul sistemului există 6 spitale penitenciare, care au diverse secţii. Cel mai aproape de Timişoara este cel de la Dej. În plus, la nivelul Administraţiei Naţionale există o Direcţie Medicală.
– Care sunt cele mai frecvente afecţiuni ale deţinuţilor?
– Afecţiunile gastro-intestinale, generate de stresul din perioada iniţială, de perioada tensionată care o traversează – perioada judecăţii până la condamnare – de posibilele înrăutăţiri a situaţiei din familie – divorţuri, decese.
– Aţi avut epidemii în interiorul penitenciarelor?
– Da, sunt boli contagioase, iar TBC-ul este una dintre ele. În urmă cu câţiva ani, nu mai mult de 4-5 ani, rata infectării cu TBC era de 20 de ori mai mare decât în comunitate. Prin derularea unui proiect cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, am reuşit reducerea acestei rate la aproximativ 3,8 faţă de infectarea din comunitate, asta şi într-un foarte bun parteneriat cu direcţiile de sănătate publică locale, pentru că aceşti pacienţi vin din comunitate şi se întorc în comunitate. Prin proiectul la care făceam referire, în fiecare unitate din sistemul penitanciar s-au amenajat spaţii speciale pentru izolarea celor care sunt contagioşi, camere pentru recoltarea de spută, astfel încât, până la prezentarea lor la dispensarul TBC, ei numai sunt cazaţi împreună cu ceilalţi. Oricum, camerele din care provin , unde sunt cazaţi sau ceilalţi deţinuţi sau angajaţi cu care au luat contact fac obiectul evaluării medicale. Deci această boală, în sistemul penitenciar, este ţinută sub control. Din păcate, un alt aspect frecvent în anumite etape ale anului, pentru că şi clima poate influenţa anumite probleme care necesită intervenţie medicală, este cel referitor la tulburări de comportament, sau la cei care au diferite forme de psihopatie, pe fondul unor factori de risc subiectiv, pot să apară deteriorări. Vorbim de tulburări până la psihopatie inclusiv. Apar perioadele depresive, care sunt în atenţia medicilor noştri pentru tratamente, iar pentru persoanele unde sunt probleme complexe, ei sunt internaţi fie cu pază, fie în secţii de psihiatrie ale spitalelor penitenciar. Cam 10 la sută primesc tratament psihotrop permanent şi sunt evaluaţi periodic de medici de specialitate.
– Există cazuri de HIV/SIDA în penitenciare?
– Există. Avem o secţie specială la Spitalul Jilava, care a devenit insuficientă. Avem 65 de paturi şi sunt 69 de deţinuţi cu această problemă.
– Sunt cazuri care s-au îmbolnăvit în penitenciar?
– Nu sunt din penitenciar. În urma evaluărilor făcute la încarcerare s-a stabilit că sunt infectaţi.
– Ce v-aţi dori să îmbunătăţiţi în ceea priveşte serviciile de sănătate în penitenciare?
– În primul rând, mi-aş dori să finalizăm sistemul de telemedicină. Pe un priect pe care l-am depus la Ministerul Telecomunicaţiilor şi care a trecut de toate etapele de evaluare, ne propunem ca în fiecare unitate de penitenciar să existe sisteme tehnice de comunicare on-line, între cabinetele medicale şi spitalele penitenciar, în primul rând, şi câteva instituţii de sănătate de sănătate publică cu care avem parteneriat şi care au acceptat să ne dea concursul.
– La ce ar ajuta aceste sisteme?
– Foarte simplu. Sunt câteva penitenciare unde, deşi am scos anul trecut 100 de posturi de medici şi asistenţi la concurs, n-a venit nici un candidat. Iar explicaţiile le cunosc exact: nivelul de salarizare nu mai este motivant. Mediul în care îşi desfăşoară activitatea nu este unul, hai să-l numim, la fel de elegant, în care să-ţi poţi sorta categoriile de pacienţi pe care ţi-i doreşti. În schimb, pentru personalul medical din penitenciare apar nişte riscuri suplimentare cum sunt prezenţa deţinuţilor cu afecţiuni de coloratură psihică, a deţinuţilor care fac parte din grupări de crimă organizată, a bolnavilor de diabet care au drept caracteristică a bolii tendinţa de a critica, de a reclama şi a sesiza. Toate acestea generează riscuri, stres suplimentar pentru personalul medical, plângeri penale împotriva acestora pe chestiuni inventate. Medicii din penitenciare au numeroase procese intentate de deţinuţi. Pentru simplul fapt că medicul refuză să le ofere medicaţie pe chestiuni simulate, inventează alte probleme. Iar asta generează frustrări, tensiuni, timp, bani pierduţi şi stres care afectează menţinerea personalului medical în sistemul nostru.
– Ce v-aţi mai dori în sistem?
– Organizarea unei staţii de Salvare la nivel naţional, care să aibă puncte de lucru în fiecare penitenciar, astfel încât să avem maşini dotate cu aparatură de prim ajutor în fiecare unitate, aspect care ar contribui – alături de celeritatea care şi-o dă telemedicina – şi la o intervenţie promtă, nu toate unităţile noastre fiind situate în zone urbane sau în intravilan şi intervenţia SMURD necesită un mare interval de timp.
– Există probleme cu medicamentele?
– Medicamentele strict necesare sunt asigurate prin două surse: prin alocaţiile de la Casă, pe baza contractelor de asistenţă medicală pe care le încheiem anual cu OPSNAJ şi din venituri proprii. Iar pentru asigurarea unei stări de sănătate minimale căutăm resurse, pentru că suntem mai vulnerabili faţă de alte categorii de pacienţi deoarece, în materie de respectare a drepturilor omului, mult mai multe organisme naţionale şi internaţionale care reacţionează foarte promt la plângerile deţinuţilor şi mai puţin promt la plângerile unui cetăţean din afara sistemului.
– Ce noutăţi urmează pentru Timişoara?
– Timişul va face parte din toate proiectele derulate. În plus, am instalat platforme de e-learning pe proiectul cu combaterea TBC-ului, la care au acces toţi deţinuţii cu această afecţiune şi unde sunt învăţaţi despre regulile de igienă, cum se produce contagiunea, care sunt simptomele, alimentaţie, tratament, relaţiile sexuale, relaţiile cu membrii de familie şi alte elemente utile. Astfel îcât să nu se producă reveniri la starea iniţială sau chiar agravări a stării de sănătate. Avem colaborări foarte bune cu structurile de sănătate din Timiş. Fiind oraş universitar, avem posibilitatea încheierii unor contracte şi plata cu ora cu medici pe anumite cazuistici frecvent întâlnite.
– Alte noutăţi privind penitenciarul Timişoara: închideţi ceva, extindeţi altceva?
– Nu închidem nimic, trebuie să ne extindem pentru că numărul deţinuţilor este în creştere şi revenirea din străinătate a celor 11.500 de români arestaţi în închisorile din Europa duce la aglomerare. Această decizie cadru a Consiliului Europei a intrat în vigoare din 6 decembrie şi obligă statele membre să-şi reprimească cetăţenii. Ei au început să vină. Noi am şi preluat cu câţiva ani în urmă o locaţie la marginea oraşului , dar e vorba de bani. Singura soluţie rămâne parteneriatul public-privat la a cărui concept de politică publică lucrăm, urmând ca domnul ministru să-l prezinte spre avizare, pateneriatul public privat fiind un act de eminamente voinţă politică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!