Sucursala regională a BNR Timiș, care funcționează într-o clădire simbol din centrul Timișoarei, îi așteaptă pe vizitatori la „Zilele porților deschise”. Aceștia pot vedea aici obiecte reprezentative trimise de ambasadele țărilor membre ale Uniunii Europene, dar și poze și documente din istoria BNR. Participarea este gratuită.
Peste 3.500 de artiști, șapte spectacole folclorice, cu un total de peste 40 de ore de spectacol, 35 de expoziții etnografice și de meșteșuguri tradiționale și peste 400 de preparate gastronomice. Aceasta a fost ediția din 2023 a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș (CCAJT).
Asociația pentru Sprijinirea Copiilor și Tinerilor Ambliopi și Nevăzători (ASCTAN) Iris a organizat pentru cei aproximativ 50 de participanți la Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Vedere, faza națională, tururi ghidate prin Timișoara. Elevii au fost plimbați prin Timișoara de studenții de la Facultatea de Geografie.
ADVERTORIAL. MEMO Unitate Protejată, organizație specializată în sprijinirea persoanelor cu dizabilități, anunță o inițiativă revoluționară care vizează incluziunea acestora pe piața muncii. Află cum această abordare inovatoare transformă viețile angajaților cu dizabilități și cum contribuie la crearea unei societăți mai incluzive și tolerante. Intră în detaliu și inspiră-te din povestea companiei în articolul complet!
Se apropie minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile de ordine publică din Timiș și-au făcut deja planurile. Polițiștii, de exemplu, vor fi în număr de 200 pe teren și vor avea cu ei și radarele și aparatele etilotest și DrugTest. Pe teren, însă, vor fi și jandarmi, pompieri și angajați ai Agenției Naționale Antidrog.
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice în Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță modificarea și completarea prevederilor Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara – Timpark, aprobat prin H.C.L. nr. 20/25.01.2022 și modificat prin H.C.L. nr. 204/24.05.2022.
Ştiri din Timiș
Interes neobișnuit de mare pentru regulamentul care va decide soarta păcănelelor din Timișoara. Dezbaterea organizată de primărie a durat peste două ore și jumătate și a pus față în față locuitorii din Freidorf, operatorii din industrie și reprezentanții administrației, fiecare cu propriile nemulțumiri.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat după apariția unor stenograme atribuite președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis, în care acesta ar vorbi despre strategia de atac la adresa USR. Liderul USR spune că rezultatele administrației sale îi aduc susținerea oamenilor, nu atacurile politice. UPDATE. Replica lui Simonis
1
Ştiri din Timiș
Prin cel mai recent decret al său, Vaticanul a excomunicat o grupare catolică ultratradiționalistă Societatea Sfântului Pius al X-lea (SSPX). Decizia Bisericii Catolice este fermă: SSPX nu are autoritatea de a oficia cununii sau spovedanii, iar liturghiile sale nu sunt recunoscute.
România
Debitul Dunării la intrarea în România a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii peste 20 de ani, iar autoritățile au impus deja restricții pentru irigații pe sectorul Călărași–Cernavodă. Meteorologii estimează însă o creștere a debitului începând de săptămâna viitoare.
Ştiri din Timiș
Prefectul județului Timiș, Paul Finta, critică modul în care este gestionat focarul de pestă a micilor rumegătoare confirmat la exploatația SC Epinex SRL și acuză Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș că întârzie punerea în aplicare a măsurilor stabilite de autorități. Directorul instituției respinge acuzațiile.
Ştiri din Timiș
Trei săptămâni fără niciun zbor la Aeroportul Internațional Timișoara. Când intră pista în reparații
Aeroportul Internațional Timișoara își va închide complet pista timp de trei săptămâni, în noiembrie, pentru lucrări de reparații menite să crească siguranța operațională. În perioada 2–22 noiembrie, niciun avion nu va putea ateriza sau decola.
Ştiri din Timiș
Lacrimi, schimburi dure de replici și noi dispute între Primăria Timișoara și sindicat au marcat dezbaterea privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială. Cea mai emoționantă intervenție a fost cea a soției unui angajat cu dizabilități, care se teme că acesta își va pierde locul de muncă.
1