Metode de avangardă, aparatură de top, profesioniști recunoscuți internațional. Acestea sunt elementele care au caracterizat manifestarea științifică internațională cu tema "Principii de interpretare și actualități în tehnologiile imagistice retiniene – Tomografie în coerența optică și Angiofluorografie" derulată în perioada 21-23 noiembrie 2025 la Timișoara sub patronajul Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș".
Timișoara a devenit în ultimii ani un oraș al oamenilor care știu ce înseamnă un produs premium. De la stilul de viață, la modul în care își aleg tehnologia sau mașinile, timișorenii pun preț pe calitate, siguranță și încredere. Tocmai de aceea, atunci când vine vorba despre un Mercedes-Benz rulat, mulți cumpărători se orientează astăzi către programul Mercedes-Benz Certified oferit de reprezentanțele aprobate special, și mai puțin către vânzători independenți, anunțuri ocazionale sau dealeri neautorizati.
A murit prof. univ. dr. Lucia Jucu Atanasiu, considerată unul dintre pionierii filologiei timișorene
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest Timișoara anunță cu tristețe decesul prof. univ. dr. Lucia Jucu Atanasiu, una dintre personalitățile marcante ale filologiei timișorene.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.