Luna august a adus şi o serie de schimbări în cadrul ierarhiei de la vârful conducerii Direcţiei Regionale de Finanţe Timişoara. Cum susţinerea politică s-a schimbat, s-a schimbat şi conducerea organizaţiei. Astfel, în fruntea DGRFP Timişoara a fost numit, cu acte în regulă, de la 1 august, Ioan Dragomir. Ex-ul Ioan Heiuş, a fost „rotit” pe un post de director în cadrul instituţiei.
Magistrații de la Judecătoria Timișoara au decis să o cerceteze în stare de libertate sub control judiciar pe Ileana Cârpaci, femeia de etnie romă acuzată că a răpit o fata de 14 ani din Timișoara .
Accident grav de circulație, noaptea trecută, pe șoseaua de centură a Lugojului. Fotbalistul Dorel Stoica și-a făcut praf mașina după ce s-a urcat băut la volan și a pierdut controlul asupra direcției, răsturnându-se pe marginea drumului.
Persoana fizică autorizată este modalitatea de organizare preferată de timişeni atunci când decid să înceapă o activitate economică nouă. Lipsa documentelor birocratice, contabilitatea în partidă simplă, dar şi investiţia iniţială mică sunt argumente pro pentru acest tip organizaţional economic.
Pentru promovarea candidaturii oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană, această titulatură de oraş candidat va apărea de-acum înainte pe documentele oficiale emise de Primăria Timişoara. Iniţiativa a venit din partea unor aleşi locali ai PDL, Adelina Tîrziu şi Ştefan Sandu, şi a trecut deja de votul consiliului local.
Carieră terminată în arest pentru o hoață din buzunare, la Timișoara. Ea a fost prinsă imediat după ce a furat un portofel de la pasagerul unui tramvai și a fost reținută pentru 24 de ore.
Muzicianul Johnny Bota continuă proiectul pus la cale, în urmă cu mai bine de-un deceniu, împreună cu Bela Kamocsa, festivalul open-air dedicat blues-ului la Jimbolia.
Linia automată de analize de laborator a Spitalului Judeţean din Timişoara a fost pusă în funcţiune, după doi ani, timp în care a stat nefolosită. Este vorba despre o linie automată de laborator, care a costat peste un milion de euro şi este unică în România.
A fost o dimineață grea pentru patru tineri cu vârste cuprinse între 25 și 26 de ani, din Timiș. Ei au fost luați pe sus din pat de mascați pentru că sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de tâlhari și spărgători care opera pe raza județului. Ţinta lor preferată erau fermele, suspecţii neavând nicio problemă să bată chiar şi paznicii, dacă erau prinşi.
Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile de pe Aeroportul din Belgrad, miercuri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Timişoara a aterizat un avion El Etihad Airlines, care venea de la Abu-Dhabi. Dacă ceaţa de pe aeroportul belgrădean nu se ridică şi alte curse ar putea ajunge la Timişoara.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Timiș, fiind cercetate în contextul unei posibile tentative de fraudare a examenului de rezidențiat organizat duminică, 15 noiembrie, la Timișoara.
Mapamond
Estonia a dejucat o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete rusești asupra unui producător de drone. Opt suspecți au fost reținuți, iar premierul estonian avertizează că țara se pregătește inclusiv pentru închiderea frontierei cu Rusia.
Eveniment
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile
7
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
5