Zilele oraşului Haţeg modifică circulaţia pe Drumul Naţional 66 în localitatea amintită. Compania de drumuri anunţă participanţii la trafic să urmeze anumite rute alternative pentru a evita sărbătoarea oraşului. Restricţia este valabilă timp de patru zile.
Polițiștii împreună cu inspectorii pentru Protecția Consumatorului au descins, miercuri, la sediul din Timișoara al Saturnus Finance, firma acuzată de mai mulți timșeni că, sub acoperirea unor împrumuturi cu dobândă extrem de mică, a deschis un nou Caritas.
Iosif Ingrish, care a devenit cunoscut după ce a candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş din partea UNPR, în 2012, iar în prezent este reprezentantul unei firme de prospecţiuni petroliere, este acuzat de un opozant al exploatării gazelor de şist în judeţ că a încercat să îl calce cu maşina. Activistul a postat şi o filmare pe YouTube cu momentul în care Ingrish demarează în trombă şi se urcă cu maşina de teren pe trotuar, trecând razant pe lângă cameraman.
Expoziția intitulată ”Securitatea, instrument al dictaturii, va fi vernisată săptămâna viitoare pe simezele Muzeului de Artă din Timișoara. Expoziţia îşi propune să prezinte publicului într-o formă accesibilă şi sintetică istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.
Asociația "Sfera Timișoarei" organizează cea de-a doua ediție a evenimentului "Ziua Seniorilor Activi", sâmbătă, 30 august, începând cu orele 11.00, la ștrandul UMT. În caz de timp nefavorabil evenimentul va avea loc în restaurantul ștrandului.
Trei dintre cele mai puternice licee din Timişoara – Lenau, Calderon şi C.D. Loga – nu au autorizaţie de funcţionare sau nu vor primi această autorizaţie din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş din cauza lucrărilor de reabilitare a clădirilor în care funcţionează.

Eveniment

Pozitiv la canabis după accidentul mortal din Giroc! Adolescentul de 17 ani a fost reținut
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Mapamond

Lovitură pentru industria blănurilor. Bulgaria interzice fermele de nurci, vulpi și șinșile
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Ştiri din Timiș

FOTO. Bloc operator ultramodern la Spitalul de Copii din Timișoara. Investiție de aproape 60 de milioane de lei din bugetul local
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.

Eveniment

Adolescentul de 17 ani implicat în accidentul mortal din Giroc a fost reținut
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. 7

Lugoj

Restricții de circulație în Lugoj, timp de șase luni! Un tronson important de pe Splaiul 1 Decembrie 1918 se închide de luni
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.

România

România se confruntă cu un deficit neașteptat de angajați. Meseriile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu oameni
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 5

România

UPDATE. Alertă în apropiere de Sulina. Două nave comerciale, lovite de drone
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă

Ştiri din Timiș

Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.