Un pakistanez de 28 de ani a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Cenad în timp ce încerca să iasă ilegal din ţară folosind un document de identitate românesc, care însă aparţinea altei persoane.
Poliţiştii Biroului Rutier Timişoara, împreună cu cei de la ordine publică, au organizat mai multe filtre în satele din jurul municipiului, scopul acţiunii fiind acela de a-i prinde pe şoferii imprudenţi, după ce în ultimele zile au avut loc mai multe accidente grave în aceste zone.
Vineri se dă ultima probă a Bacalaureatului de toamnă. În Timiş, peste 1.800 de elevi s-au înscris la BAC, la diferite probe. Până acum, la probele scrise, doi candidaţi au fost eliminaţi din examen deoarece au avut asupra lor telefonul mobil.
În timp ce în Timişoara lumea începe să se îmbrace cu haine groase, Ebos Tour vă propune să petreceţi mai bine de o săptămână într-un paradis exotic: Thailanda. Cu plecare direct din Timişoara, veţi ajunge în cel mai scurt timp la Bangkok, Singapore, Phuket sau pe insula lui James Bond!
Compania de termoficare Colterm anunţă noi întreruperi în furnizarea apei calde în Timișoara. Problemele sunt anunţate pentru ziua de vineri, între orele 8 şi 18. Situaţia a apărut din cauza necesităţii remedierii unor defecţiuni tehnice la reţeaua termică.
Primarul Nicolae Robu a dezvăluit, joi, amănunte inedite de pe şantierul Michelangelo. În prezent, cea mai importantă lucrare, cea de străpungere a pasajului, este realizată de ... un italian şi buldozerul său.
Primarul Nicolae Robu a repetat, joi, apelul său bilunar către Guvernul României să aloce bani pentru proiectele majore ale Timişoarei. El a explicat că toate proiectele la care face referire, cum ar fi centura, racordul la autostradă sau reabilitarea Gării de Nord, cad în obligaţia Guvernului, nu a Primăriei Timişoara.
Procentul bebeluşilor născuţi cu malformaţii în maternităţile din Timiş între anii 2010-2013 este de 1,5 – 2 la sută. Asta în timp ce în Occident procentul este sub 1 la sută.
Alexandru Andrieş vine la Timişoara să prezinte cel mai recent proiect muzical al său, Interioare, lansat în primăvară acestui an, cu ocazia împlinirii a trei decenii de la scoaterea pe piaţă a primului său album. Concertul va avea loc miercuri, 24 septembrie, ora 20:00, la Filarmonica “Banatul” din Timişoara. Alături de Alexandru Andrieş, pe scenă vor urca Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera şi Sorin Romanescu.
Ordonanţa privind migraţia primarilor şi aleşilor locali a intrat în vigoare, joi. În timp ce reprezentanţii Puterii în Timiş văd în această decizie a Guvernului, evident după mai multe calcule prealabile, o măsură extrem de bună, care va clarifica lucrurile pe scena politică, liderii Opoziţiei o blamează şi avertizează că această măsură va avea efectul contrar celui aşteptat de cei care au iniţiat-o.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit.
3
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
2
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.