Visul celor de la Universitatea de Vest Timişoara de a avea un cămin studenţesc nou nu se va realiza prea curând. Bani în plus faţă de cei 900.000 de lei nu mai sunt speranţe să mai vină. Instituţia, din păcate, nici nu speră la fonduri suplimentare în acest an. Poate după alegeri...
Preşedintele şi secretarul general al organizaţiei de tineret a PC Timiş, Cosmin Mirişan şi Daniel Maxim, au decis să demisioneze din formaţiunea condusă de Maria Grapini şi să treacă la PNL. Liberalii spun că vor veni şi alţii. Chiar dacă până acum liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, s-a declarat împotriva traseismului, liberalul crede că tinerii au o scuză: pe lângă faptul că sunt tineri, au intrat într-un partid de centru-dreapta şi s-au trezit într-unul de stânga.
În acest an toată activitatea administrativă legată de alegerile prezidenţiale în judeţul Timiş va fi concentrată la Palatul Administrativ. Aici va fi Biroul Electoral Judeţean, aici se va face şi predarea buletinelor de vot.
Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, îşi va încheia campania cu un miting de amploare, organizat, în mod simbolic, la Timişoara. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat că strategia a fost decisă de echipa centrală de campanie. Locul unde va avea loc manifestaţia nu a fost încă făcut public, dar Robu dă asigurări că nu se va face politică în Piaţa Victoriei.
Cu un atelier de pictat măști venețiene și un spectacol de dans delicat și melancolic, precum spiritul Veneției, participă Teatrul Maghiar "Csiky Gergely" la ediția din acest an a Festivalului Plai, care se desfășoară în 12-14 septembrie 2014.
Județul Timiş ar trebui ca până la finalul acestui an să beneficieze de două noi puncte de frontieră. Acestea vor fi la graniţa cu Serbia, acolo există deja două puncte de trecere, dar deschise doar temporar, cu ocazia unor evenimente desfăşurate de cele două părţi ale graniţei. Noile puncte de frontieră se vor deschide la Valcani și Lunga.
Sete mare pentru o doamnă de 56 de ani din Timișoara. Ea a intrat într-un magazin de unde a cumpărat mai multe produse, însă pentru că îi era sete și nu mai avea bani a încercat să fure o sticlă de votcă. A ascuns-o sub fustă și a încercat să plece...
Lucrările de reabilitare efectuate în zona centrală a Timişoarei au scos în evidenţă din nou o mare problemă a zonei: lipsa unei parcări eficiente care să rezolve problema spaţiilor de acest tip. Soluţia gândită de primarul Nicolae Robu este o parcare pe strada Oituz, pe un teren preluat de la Universitatea de Vest. Cei de la UVT par să fie de acord, dar cer la schimb o altă clădire, cea a Liceului Electromotor.
Lucrările avansează pe şantierul de la Michelangelo. S-a turnat deja betonul pe bulevardul Corneliu Coposu, astfel încât să se poată deschidă circulaţia pe lângă noul pasaj subteran, în curând se va trece la asfaltare, şi continuă lucrările la celelalte bretele de circulaţie, de pe bulevardul Vasile Pârvan. Estimările oficialilor Primăriei Timişoara rămân neschimbate: şoferii vor putea circula prin pasaj în luna noiembrie şi toată intersecţia va fi funcţională înainte de venirea iernii. Cât despre termenele contractuale, primarul nu poate spune cu exactitate care sunt...
Hramul Catedralei Mitropolitane îi va aduce pe credincioșii bănățeni la o procesiune cu Moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, care sunt scoase doar o dată pe an din sfântul lăcaș. Sărbătoarea va prilejui mai multe slujbe și ceremonii speciale, acatiste, Sfințirea Apei și un concert al Corului Catedralei.
Mapamond
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Ştiri din Timiș
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit.
3
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
2
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.