Călătorie înghesuită întreruptă de polițiști pentru patru cetățeni sirieni. Aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera României cu Ungaria, ascunși sub banchetele din spate ale unor autoturisme conduse de trei cetățeni bulgari.
Incanto Quartetto își reia seria de evenimente din Sala Multifunctionala a Consiliului Judetean cu o nouă călătorie muzicală. După ce și-a plimbat publicul prin Italia, Franța, Ungaria și alte țări redescoperite prin lentila magică a muzicii, artiștii propun un voiaj în....România.
Un nou festival la Timișoara! În perioada 25-30 septembrie 2014 se va desfășura prima ediție a Festivalului Internaţional de Muzică Nouă Intrada, un eveniment spectaculos, care aduce chiar de la primul concert un maraton al muzicii contemporane, cu 15 lucrări, compuse pentru instrumente clasice și pentru medii electroacustice.
În parcarea Primăriei Timişoara a apărut sâmbătă o bucăţică de gazon, copiii au făcut desene pe asfalt, lumea a venit să se joace cu mingea sau să meargă pe picioroange. Curtea instituţiei de pe bulevardul C.D. Loga, de obicei plină ochi de maşini într-o zi normală de lucru, a devenit un adevărat loc de joacă. Totul, pentru că suntem în „Săptămâna Mobilităţii”. Nu de acelaşi succes s-a bucurat Târgul de biciclete deschis pe strada Mărăşeşti.
Dacă ieri lansa avertismente la adresa unor grupuri de interese fantomă care ar alunga investitorii din Timişoara pe motive de concurenţă, astăzi primarul Nicolae Robu le declară război. Robu a dezvăluit cu această ocazie şi ce se doreşte de fapt cu terenul de vizavi de primărie pe care se află clădirea fostului Liceu de Arte Plastice: demolarea pentru construcţia unui mega-hotel, pe lângă urmând să fie lărgit şi drumul. Robu susţine demersul şi spune că de aici a pornit de fapt războiul...
Pentru 12 lei timişorenii pot vedea „live” cinci rechini în cadrul unei expoziţii organizate în parcarea principalului centru comercial din oraş. „Cazaţi” într-un camion-acvariu, aceştia au la dispoziţie 15.000 de litri de apă de mare şi vin în România din Franţa.
Locuinţele ANL pentru tineri nu mai trebuie cumpărate cu banii jos, apartamentele pot fi plătite de chiriaşii care vor să cumpere şi în rate, dar trebuie achitat un avans, iar unii se plâng că n-au bani. Au scris şi conducerii Primăriei Timişoara, iar viceprimarul Traian Stoia a venit cu ideea să le acorde municipalitatea împrumuturi. Edilul nu vede de ce n-ar putea fi ajutaţi tinerii, dacă sunt sprijiniţi financiar să-şi reabiliteze locuinţele proprietarii de imobile din centru.
Urmează ploi însemnate cantitativ, începând de duminică, au anunțat meteorologii sâmbătă după-amiază. Sunt așteptate ploi pe arii extinse în vestul și sud-vestul țării.
Tânărul de 18 ani din Recaș reținut după ce a spart o locuință și a furat bunuri de aproape 10.000 de euro a fost arestat. El va sta în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile.
Zi prolifică pentru cinci hoți de haine, vineri, la Timișoara. Aceștia, trei băieți și două fete, au reușit să fure produse în valoare de aproape trei mii de euro în numai câteva ore. Au fost însă prinși cu toată marfa asupra lor.
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
1