Copiii care s-au întors în băncile şcolii sau au călcat pentru prima dată într-o unitate de învăţământ au fost controlaţi atent de doctori. Nu mică le-a fost mirarea medicilor care au efectuat controlul să constate aproape 200 de cazuri de copii cu… pediculoză, ori, mai simplu – păduchi, în şcolile din Timiş.
Acțiune specială a polițiștilor de proximitate din Timișoara. Oamenii legii, împreună cu colegii lor de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, le-au sunat timișorenilor la ușă și s-au prezentat drept angajați ai companiilor de utilități. Asta pentru a le demonstra locatarilor că sunt neglijenți în momentul în care permit accesul unor persoane în scara blocurilor.
Modificări în circulația mijloacelor de transport în comun. Reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) anunţă, începând cu data de 2 octombrie 2014, revenirea tramvaielor care circulă pe liniile 4 şi 8 pe strada 1 Decembrie.
Asociaţia Femeilor de Afaceri din România continuă şi în acest an demersurile pentru realizarea căminului de bătrâni de la Giroc. Iar cel mai bun moment pentru strângerea de fonduri suplimentare este tradiţionalul Bal al Speranţei, acţiunea caritabilă anuală, care de această dată va avea loc pe 31 octombrie.
Universitatea de Vest din Timișoara a primit Premiul de excelență pentru schimburi și proiecte internaționale în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Premiilor Edumanager.ro. Instituţia nu este la primul premiu de acest gen.
Aleşii locali timişoreni vor avea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de consiliu un proiect de hotărâre care prevede alocarea unei noi tranşe de bani, de peste 100.000 de euro, pentru Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat, de la Pădurea Verde, inaugurat în cursul acestei veri, după ce a fost reamenajat. Totalul banilor alocaţi de la bugetul local pentru acest monument ar ajunge astfel la aproape 170.000 de euro doar din 2012 încoace.
Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu a fost înmormântat miercuri, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. La slujba oficiată de patriarhul României a participat un număr mare de credincioși, care s-au adunat și în fața catedralei pentru a vedea slujba pe ecranul montat la intrare. Mitropolitul Nicolae Corneanu a murit, duminică seara, la vârsta de 91 de ani.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Eveniment

Accidentul mortal din Giroc: adolescentul de 17 ani a fugit de poliție înainte de tragedie
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.

Eveniment

UPDATE. Un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în Giroc. Pasagera de 18 ani, la un pas de moarte
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit

Eveniment

Prins între Jimbolia și Cărpiniș, la volanul unei mașini furate și fără permis. Bărbatul era băut și a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cinema

Cât de departe poate merge iubirea? Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.

Eveniment

A intrat într-o cameră de cămin din Timișoara și a furat bunuri de 5.000 de lei. Hoțul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase. 1

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare. 7