Călătorie întreruptă pentru un grup de migranți din Iran și Afganistan. Aceștia, cinci adulți și patru minori, au fost prinși de polițiști în timp ce încercau să se furișeze în țara vecină peste fâșia verde.
Lista personalităţilor care vor primi un titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest Timişoara îl va include în curând şi pe cunoscutul actor Florin Piersic. Rectorul instituţiei, Marilen Pirtea, spune că decizia a fost luată pentru a aduce în comunitatea academică un număr cât mai mare de personalităţi ale vieţii din România.
Deşi trebuia să aibă loc în această toamnă, deschiderea Oncogen din Timişoara - centrul în care se va încerca să se găsească leacul împotriva cancerului – a fost, din nou, amânată.
Comunitatea romă a făcut spectacol în prima zi a Festivalului Folcloric al Minorităţilor Etnice şi a Festivalului Gastronomic, două evenimente la prima ediție organizate de Primăria Timișoara în acest sfârșit de săptămână în Parcul Rozelor. Romii au organizat mai multe ateliere: au cântat, au dansat și au gătit. Specialitățile culinare au cam lipsit în prima zi, în prim plan fiind tot... mititeii și hamsiile.
Spitalul Judeţean din Timişoara va avea în dotare un robot ultraperformant, care îi va ajuta pe medici să aibă o mai bună precizie atunci când operează, mai ales că este vorba despre intervenţii chirurgicale minim invazive.
În acest weekend, timișorenii se pot delecta cu o serie de scurtmetraje de cea mai bună calitate. Festivalul Timishort a ajuns la cea de-a VI-a ediție, iar în următoarele două zile, pe ecranul de la Cinema Timiș, vor putea fi vizionate zeci de filme. Mai mult, sâmbătă, de la ora 22:00, publicul va avea parte de un spectacol inedit la Sinagoga din Cetate.
Permisul de conducere este opțional pentru unii dintre timișeni. O demonstrează doi bărbați de 37 și 39 de ani care au fost prinși de polițiști la volan, deși nu aveau permise de conducere. Ambii s-au ales cu dosare penale.
Noroc pentru un bărbat de 54 de ani din Timiș. El a scăpat ca prin urechile acului după ce a fost lovit de un autoturism al cărui șofer a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe drum.
Începe o altă săptămână, Enel Distribuţie Banat anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică în judeţul Timiş. Reprezentanţii companiei spun că este necesară oprirea alimentării în anumite zone şi intervale orare pentru lucrările de revizie, reparaţii şi modernizare planificate la reţeaua de distribuţie. Vor fi afectaţi consumatori de pe mai multe străzi din Timişoara şi Lugoj.
Un proiect important pentru Timişoara care nu se regăseşte în Master Planul General de Transport dat publicităţii zilele acestea este închiderea centurii ocolitoare a municipiului. Parte a promisiunilor electorale ale candidaţilor USL la alegerile locale din 2012, continuarea centurii prin realizarea tronsonului sud, între Calea Lugojului şi Calea Şagului, a dispărut şi din intenţiile Ministerului Transporturilor în următorii şase ani. Primarul Nicolae Robu dă vina pe PSD şi susţine că va face „toate presiunile” pentru ca centura ocolitoare a Timişoarei să fie construită, însă presiunile sale constau în... informarea cetăţenilor.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7