Vrei să sari cu paraşuta, dar ai crezut că acest sport este doar pentru iniţiaţi? Vrei să simţi adrenalina pură a căderii libere de la 1500 sau 3000 de metri? Instructorii GoJump, care au o experienţă cumulată de peste 10.000 de salturi la activ, împreună cu membrul fondator al clubului, Brian Dyas, un paraşutist cu o experienţă de peste 30 de ani, te aşteaptă peste câteva zile în apropierea de Timişoara, pentru a experimenta saltul de precizie în tandem.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara pregătesc un nou şantier, care ar urma să se întindă pe 2 ani: vor să lărgească la patru benzi și să reabiliteze Calea Martirilor, artera care duce spre comuna Giroc. Vorbim despre tronsonul de la strada Lidia până la ieşirea din oraş, care ar urma să fie extins în întregime. Lucrarea este estimată la peste 3,7 milioane de euro. Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de vineri aprobarea studiului de fezabilitate pentru această investiţie.
Festivalul Internațional de Dans Timișoara, cel mai mare eveniment de acest tip din vestul țării, îi așteaptă pe locuitorii orașului de pe Bega să ia parte la zece zile presărate cu reprezentații artistice. Curioșii vor putea să-i urmărească pe profesioniști sau chiar să-și încerce, personal, talentul la dans. Unul dintre cei care este dispus să-i învețe pe timișoreni să se miște pe ritmuri latino este chiar celebrul dansator Wilmark, fostul jurat de la Dansez pentru Tine.
Locuitorii de pe Bulevardul General Ion Dragalina, partea cu numere pare, şi de alte câteva străzi din cartierul Iosefin al Timişoarei vor rămâne miercuri fără apă la robinete, anunţă reprezentanţii Aquatim. Întreruperile sunt necesare pentru realizarea unor lucrările la reţeaua de alimentare.
A fost pusă la punct în sfârşit strategia culturală a municipiului Timişoara, prin care s-au stabilit direcţiile de dezvoltare pentru sectorul cultural pe următorii 10 ani. Strategia a fost elaborată printr-un proiect pe fonduri europene şi a fost lansată public marţi la primărie. Primarul Nicolae Robu a anunţat cu această ocazie premii pentru artişti.
Perspectiva unei facultăţi absolvite în străinătate, avantajele obţinute de o diplomă pe care este trecut un nume din ţările din vestul Europei, dar mai ales posibilitatea unei slujbe bine plătite la terminarea studiilor, au atras sute de tineri la Riuf Timişoara, unul dintre principalele târguri de universităţi organizate în oraşul de pe Bega. Aceştia s-au înghesuit marţi la eveniment, sperând că vor găsi ceea ce îşi doresc, un loc la studii în străinătate.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, că noua tranşă de ajutoare de la Uniunea Europeană, produsele alimentare de care beneficiază persoanele nevoiaşe, nu se va mai distribui la Halele Timco, pe Circumvalaţiunii, ci în alte două puncte care vor fi deschise în oraş.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, cheamă oamenii la protest, dacă guvernanţii nu vor agrea modificarea Master Planului General pe Transport, un document care a fost făcut public recent şi din care lipsesc... centura de ocolire a oraşului şi alte obiective de interes pentru bănăţeni. Primarul nu mai crede în promisiunile liderului CJT, Titu Bojin, care a anunţat, chiar marţi, că Guvernul Ponta... a alocat deja bani pentru centura de sud a Timişoarei. Robu ameninţă de asemenea că va interzice trecerea maşinilor de mare tonaj prin oraş.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Eveniment

Accidentul mortal din Giroc: adolescentul de 17 ani a fugit de poliție înainte de tragedie
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.

Eveniment

UPDATE. Un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în Giroc. Pasagera de 18 ani, la un pas de moarte
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit

Eveniment

Prins între Jimbolia și Cărpiniș, la volanul unei mașini furate și fără permis. Bărbatul era băut și a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cinema

Cât de departe poate merge iubirea? Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.

Eveniment

A intrat într-o cameră de cămin din Timișoara și a furat bunuri de 5.000 de lei. Hoțul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase. 1

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare. 7