Consiliul Local Timişoara a adoptat vineri o hotărâre privind organizarea unei noi licitaţii pentru închirierea de WC-uri ecologice şi întreţinerea lor. Primarul Nicolae Robu a anunţat cu această ocazie că treptat-treptat se va renunţa la acestea, dorinţa sa fiind să se construiască noi toalete publice în oraş, după ce s-a pus lacătul pe cele vechi și au fost desfiinţate. În caz contrar, Robu ar vrea să se cumpere cabine super-moderne, civilizate... şi foarte scumpe.
„Balaurul din Transilvania”, așa cum este cunoscut Flaviu Cernescu, a făcut o demonstrație inedită la Timișoara. Acesta s-a plimbat pe o coardă de doar câțiva centimetri, la zeci de metri înălțime, între Hotel Timișoara și clădirea Teatrului Național. Totul a fost filmat, iar în 2015 va apărea și primul documentar despre dragostea pentru sporturile extreme și curajul lui Flaviu Cernescu.
Este oficial: Timişoara are un regulament privind identitatea cromatică a clădirilor. Unul inspirat după prevederile în vigoare la Viena, spune primarul Nicolae Robu. Asta înseamnă că locuitorii oraşului nu îşi vor mai putea zugrăvi faţadele locuinţelor în orice culoare doresc şi, acolo unde sunt mai mulţi proprietari, nu se vor mai putea vopsi parţial, jumătate da, jumătate nu, cum putem vedea imobile prin oraş... Regulile impuse nu se vor putea aplica însă retroactiv!
Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, va fi declarat cetăţean de onoare al judeţului Timiş, post-mortem. IPS Corneanu a murit în urmă cu două săptămâni, iar după 40 de zile de doliu, sinodul Bisericii Ortodoxe Române va alege un alt mitropolit. Funcţia este ocupată temporar chiar de către Preafericitul Daniel, patriarhul României.
Un microbuz a luat foc într-o intersecție din Timișoara, vineri după-amiază. În timp ce aștepta la semafor, șoferul autovehiculului a observat că iese fum de sub capota mașinii și, în doar câteva minute, microbuzul a ars în totalitate.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Eveniment

Accidentul mortal din Giroc: adolescentul de 17 ani a fugit de poliție înainte de tragedie
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.

Eveniment

UPDATE. Un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în Giroc. Pasagera de 18 ani, la un pas de moarte
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit

Eveniment

Prins între Jimbolia și Cărpiniș, la volanul unei mașini furate și fără permis. Bărbatul era băut și a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cinema

Cât de departe poate merge iubirea? Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.

Eveniment

A intrat într-o cameră de cămin din Timișoara și a furat bunuri de 5.000 de lei. Hoțul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase. 1

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare. 7