O stradă fără nume din zona centrală a Timişoarei ar putea purta totuşi numele gânditorului Petre Ţuţea. Conducerea primăriei nu renunţă la această iniţiativă, în ciuda criticilor iscate. Un proiect de hotărâre în acest sens va intra marţi în atenţia consilierilor locali. De asemenea, primarul Nicolae Robu propune ca bulevardul Dr. Iosif Bulbuca să revină la fosta denumire: bulevardul Liviu Rebreanu!
Ca în fiecare an, în aşteptarea sărbătorilor de iarnă, principalul centru comercial din Timişoara îi încântă pe clienţii săi cu un decor de basm şi cu premii valoroase. Pentru cei mai harnici cumpărători, Moş Crăciun a pregătit cadouri mult râvnite: trei excursii la schi în Austria şi alte 5.000 de premii garantate.
Consiliul Județean Timiș va cumpăra autovehicule, căști și veste antiglonț pentru dotarea Inspectoratului de Poliție Timiș. Decizia a fost luată în ultima şedinţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a Consiliului Judeţean Timiş, care a avut loc la finele săptămânii trecute. În cadrul acesteia s-a luat în discuţie şi proiectul de buget pentru anul 2015, buget care va sprijini acţiunile de prevenţie şi de informare privind consumul de droguri, traficul de carne vie şi alte acţiuni ale forţelor de poliţie.
”Acvariul” din centrul Timişoarei este acum o tristă amintire, dar lucrurile nu s-au clarificat încă în privinţa schimbului de proprietăţi iniţiat de primărie pentru ca acea construcţie din sticlă să dispară, un caz care a intrat şi în atenţia DNA. Unul dintre terenurile pe care a vrut să le dea la schimb municipalitatea deţinătorilor pasajului din Piaţa Huniade se află în proprietatea statului, aşa că primarul Nicolae Robu a propus să li se acorde despăgubiri în loc, aproape 147.000 de euro, motivând că este nevoie de spaţiile respective şi trebuie să se facă expropriere pentru că pe acolo va veni viitorul pasaj rutier din Piaţa Victoriei...
Oficialii Primăriei Timişoara au ajuns la concluzia că, dacă vrem să avem o parcare supraetajată în centrul oraşului, singura variantă este să fie ridicată din bani de la bugetul local. Autorităţile locale nu au reuşit să atragă niciun investitor privat în încercarea lor de a realiza o parcare cu 500 de locuri în spatele centrului comercial Bega: nimeni nu a vrut să se asocieze cu societatea Drumuri Municipale în condiţiile impuse, aşa că... a fost încă un an pierdut din acest punct de vedere! Urmează acum elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru noua parcare.
Nu se încheie anul fără ca aleşii timişoreni să mai aprobe ceva alocări de fonduri pentru biserici. Iar bugetul local pare a fi sac fără fund atunci când vine vorba despre finanţarea lăcaşurilor de cult. Prin trei noi proiecte de hotărâre, care vor fi discutate în şedinţa Consiliului Local Timişoara de marţi, se propune alocarea unor noi finanţări, de aproximativ 100.000 de euro, pentru biserici. Se face şi o rectificare de buget pentru asta! Totalul pe anul 2014 ar trece astfel de jumătate de milion de euro.
Situație jenantă, în plin centrul Timișoarei, pentru un polițist local. Omul a fost umilit de un trecător care a sărit în apărarea unui motociclist, care își parcase vehiculul între ghivecele cu flori. Bărbatul bravează în fața copilului său de câțiva anișori și îl jignește pe omul legii de față cu alte persoane. Întreaga scenă a fost filmată de un alt bărbat, cu telefonul mobil.

Ştiri din Timiș

Sărbătorile au un farmec aparte la Mercure Oradea, la doar câteva ore de casă
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.

Sănătate

Profesorul Cristian Oancea va prelua conducerea Societății Române de Pneumologie. Ce obiective și-a propus
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.

Eveniment

Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Eveniment

Accident în lanț într-o parcare din Lugoj. Trei mașini au fost avariate, iar un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.

Eveniment

Răsturnare de situație în cazul mașinii furate din Timișoara! Persoana căutată de polițiști s-a prezentat la sediul IPJ Timiș
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș acuză PSD că pregătește o reorganizare administrativă „de ochii lumii”: „Viitorul României nu trebuie sacrificat pentru interese electorale”
Reorganizarea administrativ-teritorială a României riscă să devină un subiect de dispută politică, în loc să fie tratată ca o reformă majoră a administrației publice. Este avertismentul transmis de senatorul USR Sorin Șipoș, care acuză PSD că promovează mai multe variante de reorganizare, fără să prezinte un plan concret și fundamentat pe studii și analize. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.