Vara asta, pune berea la rece și cărbunii pe grătar! Auchan România dă startul sezonului de voie bună cu o lansare mult așteptată: Frățică, prima bere produsă sub marcă proprie, creată special pentru momentele acelea când viața e simplă și bună. Fie că petreci o zi relaxantă în curte, planifici o escapadă de weekend sau te aduni spontan cu prietenii, acum ai un companion de nădejde: berea Frățică.
ADVERTORIAL. RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș că va avea loc o creștere a tarifelor de facturare, ca urmare a următorilor factori:
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că lucrările la baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân au ajuns la jumătate. Contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat în octombrie 2023. Proiectarea și obținerea autorizației de construire ar fi trebuit să dureze cinci luni, dar lucrările au început de abia în august 2024, având termen de un an.
Au mai rămas câteva zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, programat duminică, 4 mai. Secțiile de votare din România vor fi deschise între ora 7 și ora 21, cu posibilitatea prelungirii votului până la ora 23:59 pentru cei care la ora închiderii se află deja în incinta secției sau la coadă. În diaspora, votul se desfășoară pe durata a trei zile, între 2 și 4 mai. În Timiș vor fi deschise 619 secții, dintre care 207 în Timișoara.
De la mijlocul lunii martie, serviciile de salubrizare stradală și deszăpezire din Timișoara au fost preluate de nou-înființata societate municipală Salubrizare Timișoara (SaluT). La ceva mai mult de o lună de atunci, Alin Popoviciu susține că firma a fost înființată pentru „a sifona bani”. Reprezentanții primăriei ne-au prezentat la rândul lor cifrele legate de activitatea SRL-ului.
În ultimii ani, transportul aerian a cunoscut o expansiune fără precedent, însă această dezvoltare nu a venit fără probleme. Unul dintre cele mai frecvente neajunsuri pentru pasageri îl reprezintă anularea zborurilor. Într-un context de trafic aerian intens și presiuni comerciale ridicate, companiile aeriene sunt adesea nevoite să anuleze curse fie din motive logistice, fie din lipsa personalului sau alte dificultăți interne. Aceste anulări nu afectează doar planurile de călătorie ale pasagerilor, ci generează și pierderi financiare directe și indirecte, mai ales când nu sunt gestionate conform reglementărilor europene.
Ştiri din Timiș
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.
Ştiri din Timiș
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.
Ştiri din Timiș
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.
Ştiri din Timiș
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.
Ştiri din Timiș
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.