Cele mai importante evenimente care au avut loc în săptămâna ce a trecut în Timișoara și județul Timiș au fost surprinse de fotografii www.tion.ro.
Renovarea saloanelor secţiei de pediatrie de la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara merge mai departe. În weekend, voluntarii au schimbat uşile şi geamurile saloanelor destinate copiilor…
La Timişoara se face curăţenie până la sfârşitul lunii. De luni a început curăţenia generală de primăvară. Timişorenii pot scăpa de lucrurile de care nu mai au nevoie în casă şi de deşeurile vegetale. Atenţie când vin maşinile Retim, pentru că riscaţi amenzi dacă scoateţi gunoiul în strada cu mult înainte sau după colectare! Găsiţi graficele de colectare a deşeurilor, pe străzi şi perimetre, pe www.tion.ro.
Majoritatea covârşitoare a locuitorilor din Săcălaz care s-au prezentat la urne a spus „Nu” fracturării hidraulice la referendumul care s-a desfăşurat duminică. Prezenţa la vot a fost însă destul de scăzută, referendumul fiind validat la limită. Rămâne de văzut care va fi impactul acestei decizii atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.
A venit primăvara, iar în cartierul Soarelui din Timişoara într-un copac a înmugurit... lenjeria intimă bărbătească.
Premieră în vestul ţării, localnicii din Săcălaz decid, duminică, dacă intrerzic fracturarea hidraulică pe teritoriul comunei de lângă Timişoara. Reporterii tion.ro au fost la faţa locului pentru a vedea cum decurge procesul de votare şi ce aşteptări au locuitorii în urma acestui scrutin.
Universitatea e Vest Timişoara a realizat o nouă premieră în învăţământul superior românesc. Instituţia va fi prima în România care va avea o reprezentanţă permanentă la Bruxelles, acolo unde se acordă finanţările pentru principalele proiecte de cercetare şi învăţământ din fonduri europene. Iniţiativa este rezultatul unui parteneriat cu europarlamentarul Cristian Buşoi.
Judeţul Timiş se află pe un neonorant loc 30 în topul naţional al suprafeţei împădurite. Circa 250 de voluntari, veniţi din toate colţurile ţării, au încercat în weekend să schimbe acest lucru şi au plantat mii de copaci la Stanciova.
La finele săptămânii trecute, în Parlament a fost depusă o iniţiativă legislativă de construire a unui Muzeu al Ororilor Comunismului în Capitală, iar în timpul vizitei la Timişoara, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a făcut un apel la parlamentarii de Timiş să susţină acest proiect. Între timp, mult-promisul Muzeu al Revoluţiei de la Timişoara este uitat în sertare.
Piaţa Libertăţii, locul unde au început lucrările de renovare a centrului istoric al Timişoarei, va fi finalizată în această vară şi se va umple de artişti şi menestreli, promit oficialii primăriei. Primarul Robu a anunţat chiar că municipalitatea intenţionează să pună în scenă, împreună cu Garnizoana Militară, un ritual de schimbare a gărzii.
Ştiri din Timiș
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.
Eveniment
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.
Ştiri din Timiș
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș.
România
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.
Eveniment
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.