Descoperire neobișnuită pentru pompierii timișoreni, joi după-amiază, la Timișoara. Aceștia au fost chemați să stingă un incendiu la ieșire din oraș, înspre Arad, dar au descoperit cu stupoare că flăcările proveneau de la un morman de acte.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au descins, joi seara, la cabinetul de neurologie al unui doctor din Timișoara. Acesta este acuzat că a întocmit acte medicale false în schimbul unor sume de bani.
Scene de groază, joi seara, în apropiere de Stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Un bărbat de 61 de ani din Arad și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe marginea drumului.
Timişorenii sunt invitaţi să sărbătorească în avans Ziua Mondială a Apei, care este în 22 martie, vizitând vineri Staţia de tratare a apei „Bega”. Va fi Ziua Porţilor Deschise la staţia de tratare de pe strada Câmpului, care asigură peste două treimi din necesarul de apă al Timişoarei. Vizitatorii vor avea ocazia să vadă ce se întâmplă cu apa până să ajungă la robinetele din casele lor.
Astăzi vezi imagini cu lotul doi al autostrăzii Timișoara-Lugoj. Lucrările avansează rapid acolo. Afli apoi câți bani a cheltuit Primăria Timișoara cu petrecerea de Revelion.
Ultimele imagini filmate pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj arată că lucrările dintre Izvin şi lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva sunt destul de avansate. Pe mare parte din lungime asfaltul este deja aşternut.
Ca să evite tot felul de discuţii care au existat în trecut, după ce aleşii au aprobat finanţări de peste jumătate de milion de euro pentru biserici în 2014, reprezentanţii Primăriei Timişoara au pus la punct un regulament prin care se stabileşte în ce condiţii se vor acorda de-acum înainte bani de la bugetul local pentru unităţile de cult. Bugetul alocat în 2015 la acest capitol este de 1,6 milioane de lei, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.
Suspiciuni de consum de droguri... la Primăria Timişoara. Reprezentanţii Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara au chemat miercuri ambulanţa după ce unor angajaţi li s-a făcut rău pentru că ar fi consumat substanţe halucinogene în timpul serviciului. Este vorba despre doi funcţionari care ar fi fumat etnobotanice.
Plecaţi la Bruxelles pentru a prezenta Comisiei Europene Master Planul de Transport al României, oficialii au rămas cu buzele umflate. CE a respins actuala formă a documentului şi a recomandat modificarea priorităţilor proiectelor cuprinse, dar şi corelarea cu banii disponibili, şi nu despre care se spune că vor fi la dispoziţia Executivului.
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara celebrează Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret cu trei spectacole: întâi, celor mici le dau întâlnire Zâna Noditza și Zâna cu șapte capete în Sala Studio. Seara, tineretul e binevenit să râdă și să danseze cu Capbarosan, într-un one-man-show pe cinste.
Eveniment
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.
Ştiri din Timiș
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș.
România
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.
Eveniment
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.
Utile
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.