Zeci de pietoni timișoreni au fost sancționați în doar câteva ore, pentru că au traversat prin loc nepermis, ca urmare a unei acțiuni a polițiștilor ce are scopul de a stopa indisciplina pietonală.
Arheologii Muzeului Banatului au fost solicitați să efectueze săpături în zona Pieței Mărăşti, în vederea unor lucrări tehnice şi de amenajare programate acolo.
Luna iunie a adus pentru angajaţii timişeni cel mai mare salariu din acest an. Aceasta cel puţin din punct de vedere statistic. Media salariului net din Timiş a fost în iunie de 1.966 de lei pe angajat.
Eliminarea celor 143 de elevi de la Liceul Traian Vuia din Făget, acuzaţi de fraudarea Bacalaureatului, dar şi a profesorilor, cărora li s-a desfăcut contractul de muncă (9 cadre didactice), a făcut ca, după aceste decizii, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş să curgă cu contestaţii şi chemări în judecată. Zeci de elevi au dat în judecată inspectoratul, iar profesorii sunt la un pas de a face acest lucru.
În weekendul care a trecut răţuştele s-au întrecut pe Mureş, la Arad, la sfârşitul săptămânii viitoare vor concura pe Bega, la Timişoara. Vorbim despre deja celebra cursă a răţuştelor organizată de Rotaract în cadrul Festivalului Bega Bulevard. Evenimentul va avea loc în data de 6 septembrie 2015 și se vor aduna bani pentru Spitalul de Copii. Cine adoptă răţuşca ce se va dovedi a fi câştigătoare pleacă la Disneyland Paris anul acesta!
Nu mai puţin de 931 de liceeni din Timiş se află miercuri în faţa unei noi probe a Bacalaureatului de toamnă. Este vorba despre proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie.
Un număr de 50 de locuri de muncă mai speciale au fost oferite persoanelor din categoria grupurilor vulnerabile, în cadrul unei acţiuni organizate, marți, de Camera de Comerţ Timiş. Slujbele sunt oferite în cadrul a zece structuri ale economiei sociale (SES-uri) locale din vestul ţării.
Timișorenii care doresc să împartă lucruri, meșteșuguri, talente sau chiar bucurii sunt așteptați la încă o ediție a Pieței Lucrurilor Libere. După cum se știe, în cadrul acestui eveniment banii sau trocul nu au nicio valoare.
După ce au fost alungaţi din centrul Timişoarei de poliţiştii locali, care i-au atenţionat că pot primi amendă deoarece susţin un concert spontan, fără autorizaţie, şi împart flyere, membrii Corului Regal Venlona din Olanda au fost lăsaţi să susţină un ultim concert chiar înainte de plecarea de pe Aeroportul Internaţional Timişoara.
Probleme cu furnizarea apei calde, miercuri, la Timişoara. Locuitorii de pe Calea Torontalului, Calea Circumvalaţiunii şi alte câteva străzi din zonă vor rămâne fără apă caldă la robinete, începând de miercuri dimineaţă, din cauza unor lucrări programate de Colterm.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și-a prezentat bilanțul primilor doi ani de mandat, într-o conferință de presă în care a trecut în revistă zeci de investiții din județ. Deși a vorbit despre „investiții record” și despre schimbarea modului în care funcționează administrația județeană, multe dintre proiectele enumerate sunt încă în execuție, în faza de proiectare sau de licitație. Altele au rămas la stadiul de studii și documentații, iar pentru unele nici nu au început lucrările. Întrebat câte dintre ele vor fi finalizate până la încheierea mandatului, în 2028, Simonis nu a putut oferi o estimare.
Ştiri din Timiș
Femeia în vârstă care locuia într-o magazie improprie, în apropierea Liceului AZUR din Timișoara, alături de 19 pisici, a primit o alternativă de locuire. Direcția de Asistență Socială (DAS) Timișoara a finalizat amenajarea unei locuințe de necesitate, iar femeia a primit cheile unui apartament cu două camere, pus la dispoziție de primărie.
Ştiri din Timiș
STPT a încheiat polițe CASCO pentru 120 de vehicule, inclusiv tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan. Contractul, în valoare de 2,27 milioane de lei fără TVA, este valabil 12 luni și vizează protejarea flotei moderne și reducerea riscurilor financiare.
Ştiri din Timiș
Iulius Town găzduiește unul dintre cele mai complexe huburi medicale interdisciplinare din Timișoara, aflat într-un proces continuu de dezvoltare. Recent, Policlinica Regina Maria și-a extins activitatea, ajungând la aproximativ 1.000 mp, peste 100 de medici și mai mult de 30 de specializări. Totodată, în cadrul proiectului s-a deschis prima clinică Kinetic din Timișoara, dedicată recuperării medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara testează „Timișoara City App”, prima aplicație oficială a municipalității, care reunește într-un singur loc informații despre transportul public, parcări, evenimente, turism și serviciile online ale Primăriei. Lansarea oficială este programată pentru luna viitoare.
2
Mapamond
Un accident grav a avut loc pe autostrada A1 din Bulgaria, care face legătura între Sofia și Burgas. Peste 50 de vehicule au fost implicate în două accidente în lanț, soldate cu cel puțin 12 morți și zeci de răniți. Printre victimele rănite se află și un cetățean român.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a locului de joacă din Parcul Constructorul, din Complexul Studențesc, se apropie de final. Primăria Timișoara anunță că este în desfășurare montarea ultimelor elemente, iar copiii ar putea folosi în curând noul spațiu.
1
Eveniment
Un polițist a murit, iar un altul a fost grav rănit, după ce un rucsac abandonat pe o stradă din orașul spaniol Oviedo a explodat în timpul intervenției autorităților. Incidentul a avut loc de dimineață, în timp ce echipele de poliție verificau geanta suspectă. Cu puțin timp înainte, o adolescentă de 17 ani fusese împușcată în apropiere, iar anchetatorii încearcă să afle dacă cele două incidente au legătură.
1