Aproximativ 100.000 de autoturisme vândute de dealeri pe piaţa românească au celebrul soft ”şmecher” care reduce noxele în momentul testelor pentru încadrarea într-un standard de emisii. Toate site-urile celor patru mărci membre ale grupului Volkswagen oferă acum posibilitatea verificării autoturismului deţinut, dacă acesta are sau nu softul respectiv.
Bicicliştii au interdicție de a circula în zona centrală a Timişoarei de când Comisia de Circulaţie a primăriei a hotărât acest lucru. De atunci au avut loc o serie de dezbateri între primarul municipiului, Nicolae Robu, şi „bicicliştii răi”, așa cum i-a denumit chiar edilul. Preşedintele PSD Timişoara, Sebastian Răducanu, crede că interzicerea accesului bicicliştilor în zona centrală este lipsită de sens.
ADVERTORIAL. Dorința de a avea un copil face parte din spectrul nevoilor de autorealizare, nevoi specifice doar oamenilor, nevoi situate pe cea mai înaltă treaptă a motivației. Este o dorință conștientă, care implică o varietate de stări afective, de la cele pozitive (bucurie, fericire, extaz), la cele negative (anxietate, teamă), invitând partenerii într-un „carusel „ emoțional.
Vasilică Măcinică, ciobanul de la Herneacova care a lovit sâmbătă un polițist cu mașina, a fost dus joi în pădurea de la Herneacova pentru a le arăta polițiștilor unde și-a ascuns mașina. Totul s-a desfășurat sub protecția mascaților de la IPJ Timiș care l-au păzit în permanență pe cioban. Mașina ciuruită de gloanțe era ascunsă la marginea pădurii, la cinci minute de mers pe jos de casa ciobanului.
Interzicem bicicletele în zonele pietonale din centrul Timişoarei, dar ce facem cu maşinile? O întrebare la care reprezentanţii primăriei nu par deloc preocupaţi să răspundă, având în vedere că Piaţa Unirii, unde avem pavaj proaspăt pus printr-un proiect pe bani europeni, s-a transformat în parcare. Se circulă cu maşinile la liber, în timp ce poliţiştii locali iau la întrebări bicicliştii prin centru. E adevărat, nici pe primar nu l-a luat nimeni la întrebări atunci când a parcat pe interzis...
Expozitie de neratat! Timisoreanul ale carui picturi sunt in colectia Printului Charles revine acasa
Iubitorii de artă din Timișoara vor avea parte de un eveniment spectaculos, chiar la ei în oraș. Este vorba despre o expoziție specială a artistului Gheorghe Fikl, pictor ale cărui lucrări se regăsesc în colecția privată a Prințului Charles de Wales.
Ştiri din Timiș
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.
Ştiri din Timiș
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari.
Ştiri din Timiș
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.
Ştiri din Timiș
Pentru al optulea an consecutiv, comunitatea Facebook „MMTCG – Mămici mai tari ca Google” lansează campania „Încalță un copil, de iarnă!”, o inițiativă prin care sute de copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din Timișoara și județul Timiș pot primi încălțăminte nouă înainte de sărbătorile de iarnă. Organizatorii fac apel la solidaritatea oamenilor și îi invită pe cei care pot să ofere o pereche de ghete sau cizme unui copil care are nevoie.
Ştiri din Timiș
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.