La cel mai mare centru comercial din Timişoara, mii de persoane au avut, de Crăciun, un motiv de bucurie în plus. Ei s-au numărat printre norocoșii câștigători ai premiilor oferite cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Televizoare de ultimă generație și alte mii de premii au ajuns la clienții care au participat la campania Crăciun High Definition.
Pe o ceață deasă și un frig intens, primarul Nicolae Robu a anunțat, luni, finalizarea proiectului de reamenajare a malurilor Begăi, proiect cofinanțat din fonduri europene, al cărui termen limită era peste doar câteva trei zile: 31 decembrie 2015. Se mai așteaptă vaporașele care vor circula pe canal.
O binemeritată vacanță peste hotare, în cele mai frumoase destinații din lume, ne face cu siguranță cu ochii. Însă ne cunoaștem orașul? Timișoara are o sumedenie de locuri încărcate de istorie. Poate cele mai frumoase sunt cele mai importante piețe ale orașului, care au trecut de-a lungul anilor printr-o serie de transformări. Centrul istoric al Timișoarei a fost gândit într-un sistem unic în România, format din trei piețe urbane, fiecare prezentând stiluri arhitecturale diferite.
Polițiștii timișeni au fost la datorie în număr mare în zilele de Crăciun. Oamenii legii au fost ocoliți de evenimentele grave și susțin că acesta este cel mai liniștit Crăciun din ultimii cinci ani. Au constata însă zeci de fapte penale, dar au și aplicat sute de amenzi în valoare de aproape 50.000 de lei.
Una dintre cele mai mari companii germane prezentă pe piaţa românească a deschis la Timişoara un al doilea centru de servicii de afaceri. Acesta va permite furnizarea de servicii suplimentare privind sistemul financiar şi contabil pentru grup. De asemenea, pentru anul următor, compania vizează creşterea cu aproximativ 100 de angajaţi a personalului pe care îl are în oraş.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.