În comuna Satchinez s-a creat un vid de putere, după ce primarul localității, Ion Dan Florin, a fost arestat la domiciliu, fiind acuzat de luare de mită. În această conjunctură, social-democrații din Timiș au reușit să îl racoleze pe viceprimarul localității, Liviu Mihalescu, care va părăsi PNL și va candida din partea PSD la primărie.
Magistrații Curții de Apel Timișoara au luat decizia finală în cazul grupării conduse de Sorin Udrea. Judecătorii au decis să păstreze pedepsele date de colegii lor de la Tribunalul Timiș și l-au condamnat pe Udrea la 6 ani și 8 luni de închisoare. Alături de el, în spatele gratiilor, vor ajunge și alți membri ai grupării infracționale.
După ce Președintele României a semnat decretul prin care i-a retras decorația Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler acordată lui Laszlo Tokes, Societatea Timișoara îi cere lui Klaus Iohannis retragerea ordinelor naţionale ale României persoanelor condamnate la închisoare sau care au făcut poliţie politică.
Lapte, brânză, ouă, cașcaval, caș, telemea, unt – acestea sunt doar câteva dintre produsele pe care le putem cumpăra din piața volantă de lângă Stadionul Dan Păltinișanu. Timișorenii stau de câteva săptămâni la cozi uriașe pentru a prinde produse de la o fermă, dar consilierii locali vor să cheme și mai mulți producători.
Sculpturile care au fost amplasate în centrul istoric al orașului au generat o mulțime de discuții. Subiectul a fost readus în prim-plan de către Muzeul de Artă Timișoara, care a organizat o dezbatere despre integrarea acestor creații în oraș, deși majoritatea au fost deja montate. Evenimentul a reunit mai mulți critici de artă, care s-au arătat încântați de lucrări. Totuși o parte dintre cei prezenți au ținut să specifice că indiferent de valoarea lor artistică, sculpturile nu sunt pe gustul multora.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 noiembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.

România

Părinții care se întorc la muncă ar putea primi până la 8.500 de lei lunar. Schimbare majoră propusă în Parlament
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.

Eveniment

Prins cu jumătate de kilogram de cocaină pregătită pentru vânzare. Un bărbat a fost arestat după o anchetă DIICOT Timișoara
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.

Ştiri din Timiș

O nouă cisternă de 30.000 de litri pentru pompierii din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.

Ştiri din Timiș

Legături mai bune cu Giroc și Moșnița. Bandă specială pentru autobuz și pasaj peste centură, prin parteneriatul PMT-CJT
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.

Ştiri din Timiș

Un centru special pentru copiii agresivi și cu probleme de comportament se va deschide la Timișoara. Zeci de copii vor primi ajutor
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.

Mapamond

O româncă face istorie în politica americană. A câștigat al treilea mandat consecutiv
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.

Ştiri din Timiș

Secretul părinților moderni: ești cu adevărat pregătit pentru primul an cu bebelușul?
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.