Daniela Ciurea este asistentă în Timișoara, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean. Lucrează cu drag aici, dar a încercat să-și facă un viitor și în străinătate, în același domeniu, ca mulți alții. Până la urmă s-a întors, spune că e mai bine aici... printre ai ei, în familie.
Nu numai străinii parchează gratuit în Timișoara, ci și angajații MAI și ai MApN care participă la misiuni și operații peste hotare, în cazul în care consilierii locali își dau acordul. Este vorba, mai exact, despre militarii care au participat la operațiuni speciale în afara țării, cum sunt cei care au fost pe front în Irak sau Afganistan.
Consiliul Local al municipiului Timişoara a suferit cursul anului trecut de o adevărată hemoragie de acte normative, fiind emise în total 551 de asemenea documente de legislaţie locală, arată un studiu efectuat de organizaţia timişoreană Coaliţia 52, la nivel naţional. Doar Braşovul a reuşit să fie mai „prolific” din acest punct de vedere. Problema e, spun reprezentanții organizației, că doar o singură hotărâre de consiliul local a fost modificată la Timişoara în urma dezbaterilor publice.
Principalul centru comercial din Timişoara îşi aşteaptă clienţii în acest sfârşit de săptămână cu o serie de acţiuni. Astfel, cadouri pentru Paşti pot fi găsite la Târgul IM Pascal, vor avea loc mai multe momente artistice susţinute de elevi, este pregătit un concert simfonic, iar cei mai mici sunt aşteptaţi duminică dimineaţa la teatru de păpuşi.
Partidul Blocului Unității Naționale (BUN) a renunțat deja la jumătate din candidații anunțați la primăriile din Timiș, chiar dacă încă nu a început campania electorală pentru alegerile locale. De vină, susține Ludovic Mardari, președintele filialei Timiș a formațiunii politice, este legislația electorală, care cere candidaților să strângă o listă de semnături de susținere pentru depunerea candidaturilor, care, în unele localități mici, este și de 100 de persoane.
Luni, la Timişoara debutează una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice dedicată românilor din afara ţării. Conferinţa „Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România - Diaspora și prietenii săi”, ediţia a patra, debutează luni după-masă, fiind organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. La eveniment este aşteptat şi Klaus Iohannis.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.

Eveniment

Mobilizare de urgență în Timiș! Doi părinți și copiii lor, dispăruți după o plimbare cu ATV-ul
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.

Mapamond

Alertă în Germania, după Halloween! Ace, cuie și șuruburi, descoperite în dulciurile primite de copii la colindat
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.

Ştiri din Timiș

FOTO. Câinii de la adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei. Acum își caută o familie care să-i adopte
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent. 2

România

Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție. 1

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 2