Haos pe santierul de pe Calea Martirilor! Constructorul e in urma, iar timisorenii merg prin mizerie
Se lucrează de trei luni pe șantierul de pe Calea Martirilor, dar într-un haos permanent. Primarul Nicolae Robu susține că este nemulțumit de constructor și le promite timișorenilor că până de sărbători va dispărea mizeria de pe șantier.
În județul Timiș, unii locuitori au început să sacrifice porcul. Asta deși unii vor spune că nu este încă timpul. Pentru unii este însă, pentru că și-au programat porcul pentru sacrificat încă de când acesta era mic. Ei bine, da, în Timiș, în unele locuri, tăierea porcului se programează cu mult timp înainte…iar rezervarea se face în avans cu un an…
Tânărul de 26 de ani care s-a pus timp de o săptămână în pielea primarului Nicolae Robu a plecat din primărie cu concluzia că viața în administrație nu este atât de simplă. Mihai Cojocaru spune că munca de edil-șef este deosebit de grea, din punct de vedere al dificultăților tehnice și al hățișurilor legislative.
Birocraţii din sectorul administrativ reprezintă în zona de Vest a României doar 5,31% din totalul populaţiei angajate, ceea ce plasează regiunea pe un excelent loc 2 la nivel naţional, după Sud, unde 5,13% din populaţia angajată activează în domeniul administraţiei, înaintea regiunii Nord-Vest, cu 5,71% dintre angajaţi. În schimb, regiunea stă excelent la capitolul angajaţi bine pregătiţi, cu calificare.
Muzeul Revoluției Române de la Timișoara a rămas în aer. Mai-marii de la București nu sunt de acord cu spațiile puse la dispoziție de primărie în schimbul Garnizoanei din Libertății, susține primarul Nicolae Robu, așa că suntem pe punctul de a pierde cei 3 milioane de euro, cu care Ministerul Culturii vrea să amenajeze muzeul.
România
Miniștrii propuși în Guvernul Niculescu au început luni audierile în comisiile parlamentare, iar 13 dintre cei 18 candidați au primit deja aviz favorabil. Celelalte cinci audieri vor fi reluate marți dimineață, înaintea votului de învestitură.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, între 23 și 25 octombrie, cea de-a opta ediție a Sit+Read, eveniment dedicat publicațiilor independente, cărților de artist, fanzinelor și printurilor. Timp de trei zile, Comenduirea Garnizoanei va deveni un spațiu de întâlnire pentru artiști, autori, ilustratori, editori independenți și colective creative din țară și din străinătate.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara, propus ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar în Guvernul Luca Niculescu, a primit aviz favorabil de la comisiile parlamentare de specialitate. Votul de învestitură este programat marți.
România
DIICOT critică dur proiectul prin care deținerea de droguri pentru consum propriu ar urma să fie dezincriminată și sancționată doar cu amendă. Procurorii avertizează că lipsa unor limite clare poate crea portițe pentru traficanți și îngreuna anchetele privind traficul de droguri.
1
Cinema
Festivalul „CULMEA: Film și educație de mediu” revine la Timișoara în perioada 12–14 noiembrie, cu proiecții pentru copii de la trei ani, adolescenți și familii. Evenimentele vor avea loc la Cinema Victoria și Cinema Johnny, iar după proiecțiile de scurtmetraje vor fi organizate discuții adaptate vârstei spectatorilor.
Ştiri din Timiș
Studenții din Timișoara vor putea discuta cu potențiali angajatori în cadrul unui târg de cariere organizat în comun de cele patru universități membre ale Alianței Timișoara Universitară (ATU). Prima ediție a evenimentului „Timișoara Career Connect by ATU” va avea loc în 11 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
1
Eveniment
Un bărbat de 54 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs luni, la intersecția străzilor Mangalia și Budai-Deleanu din Timișoara, după ce un șofer de 74 de ani nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe străzi din Timișoara intră în regim de restricții în următoarele săptămâni, pentru lucrări la rețelele de gaz și carosabil, dar și pentru desfășurarea unui nou maraton. Primele măsuri intră în vigoare miercuri.