ADVERTORIAL. Aplicația Uber, serviciul care îți permite să apeși pe un buton și să comanzi o mașină, a ajuns la Timișoara în luna noiembrie. În doar câteva luni, Uber a devenit un serviciu foarte apreciat de timișoreni, iar peste 21.000 de localnici au ales să folosească aplicația pentru a ajunge confortabil, convenabil și în siguranță la destinație.
Încep înscrierile în clasa pregătitoare, iar copiii vor păși din grădiniță în prima lor zi de școală. Părinții care au întrebări și vor să știe mai multe despre cum pot face cât mai bine acest pas împreună cu copiii lor sunt invitați la o conferință care va avea loc la Timișoara. Este vorba despre evenimentul „Clasa pregătitoare – întrebări şi răspunsuri”.
Două proiecte pe fonduri europene pentru reabilitarea unor drumuri județene din Timiș vor fi redepuse pentru finanțare de consiliul județean, după ce, într-o primă fază, au fost retrase. Acum a venit rândul redepunerii lor pentru finanțare, iar suma necesară reabilitării drumurilor nu este mică – 25 milioane euro. Se fac ultimele retușuri pentru ca proiectele să fie complete și să atragă banii europeni necesari reabilitării drumurilor.
Transformarea clădirii în care a funcționat Liceul de Arte bate pasul pe loc. Primăria Timișoara nu a vrut să cumpere întreg complexul de la Fundația Caritatea, în toamna anului trecut. Marți, consilierii locali și-au menținut votul acordat pentru neexercitarea dreptului de preemțiune, iar Robu a promis dezbatere publică pe viitorul proiect care are legătură cu fostul Liceu de Arte.
Consiliul Județean Timiș preia printr-un contract de cesiune banii pe care trebuie să îi dea Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) către clubul ACS Poli Timișoara pentru dreptuirile de participare în Cupa Ligii. În acest fel se rezolvă restanțele pe care le are ACS Poli Timișoara către Consiliul Județean Timiș în ceea ce privește închirierea Stadionului „Dan Păltinișanu”, iar formația de fotbal va putea juca în continuare, fără probleme, pe această arenă.

Ştiri din Timiș

Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.

România

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv. 1

Cinema

Filmul săptămânii: „Primetime”, un thriller psihologic cu Robert Pattinson despre un jurnalist care vânează suspecți de abuzuri asupra minorilor
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.

Ştiri din Timiș

PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: „Fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”. Liberalii își vor desemna singuri candidatul la Primăria Timișoara
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor. 3

Ştiri din Timiș

Ilie Bolojan, după acuzațiile lui Simonis privind stadionul „Dan Păltinișanu”: „Este o minciună”
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori. 1

Eveniment

L-ați văzut? Bătrân de 90 de ani, dispărut în toiul nopții din Babșa
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.

Ştiri din Timiș

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, tot mai aproape de construcție. S-au încheiat demolările
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp. 1