Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara își va închide, de luni, 3 aprilie, porțlie. Reprezentanții spitalului nu mai au bani pentru a plăti utilitățile, angajații și tot ce ține de cheltuieli. Problema este că nu primesc suficienți bani de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru câți pacienți internează și tratează, spun aceștia. Fiind cel mai mare spital de boli infecțioase din vest, la unitatea sanitară de la Pădurea Verde vin pacienți cu afecțiuni grave din toată țara. Aceștia trebuie tratați, iar banii se consumă. Nu sunt însă și decontați în totalitate de Casa de Asigurări, motiv pentru care spitalul are nevoie de fonduri.
Oamenii de afaceri timişoreni sunt interesaţi să lucreze cu Rusia, în ciuda imaginii negative care este creată acestei ţări şi a sancţiunilor incorecte aplicate Federaţiei, conform ambasadorului Rusiei la București, prezent miercuri la Timișoara. El a efectuat o vizită în oraşul de pe Bega la invitaţia Camerei de Comerţ Timiş şi a purtat discuţii inclusiv cu şefii CJT şi cu prefectul de Timiş.
Timișorenii interesați de bugetul Timișoarei s-au adunat, miercuri, în Sala de Consiliu a primăriei, pentru a discuta despre cum împarte primăria bugetul local pe anul 2017. Nu foarte mulți s-au înghesuit să participe la dezbatere, iar cei care au fost au cerut camere video în stațiile RATT, un pod peste Bega în prelungirea Pasajului Solventul, parcări sau… bani pentru burse de merit pentru elevi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.

România

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.

Cinema

Filmul săptămânii: „Primetime”, un thriller psihologic cu Robert Pattinson despre un jurnalist care vânează suspecți de abuzuri asupra minorilor
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.

Ştiri din Timiș

PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: „Fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”. Liberalii își vor desemna singuri candidatul la Primăria Timișoara
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.

Ştiri din Timiș

Ilie Bolojan, după acuzațiile lui Simonis privind stadionul „Dan Păltinișanu”: „Este o minciună”
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.

Eveniment

L-ați văzut? Bătrân de 90 de ani, dispărut în toiul nopții din Babșa
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.

Ştiri din Timiș

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, tot mai aproape de construcție. S-au încheiat demolările
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș respinge „Guvernul PSD condus de Luca Niculescu”: „Nicio idee despre nimic și nicio valoare personală”
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.