Ziua Europei (9 mai) va fi sărbătorită la Timișoara. Manifestările au loc pe parcursul a două zile – 6 și 9 mai. Vor fi concerte în Piața Unirii și tot felul de manifestări dedicate copiilor la Muzeul Satului Bănățean. Nu va lipsi un tramvai aniversar decorat de studenții de la Arte și Design, dedicat sărbătoririi a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană. Vă prezentăm în continuare programul de Ziua Europei.
În orașul de pe Bega există sute de clădiri monument istoric care, din păcate, au ajuns în paragină. Pentru unele dintre ele reabilitarea pare imposibilă, având în vedere că proprietarii nu-și permit astfel de investiții, iar autoritățile locale nu au mereu posibilitatea să intervină. Se pare însă că ar exista încă o cale. Vorbim despre un proiect unic în Timișoara, care-și propune să aducă investitorii privați în discuția despre restaurarea clădirilor istorice și să-i convingă să se implice financiar în acest demers.
Nebunie de culori în centrul Timișoarei. Cea de-a treia ediție a Festivalul Timfloralis și-a deschis porțile vineri după-amiază. A atras ca un magnet timișorenii dornici să vadă aranjamentele pregătite de floriști. Fântâna cu Pești, fântâna de pe Alba Iulia, construcțiile din flori, arcadele Horticultura au fost preferatele trecătorilor pentru fotografii.
Muncitorii care lucrează la extinderea Pasajului Jiul se pregătesc de cea mai spectaculoasă operațiune, aceea de lansare a culeei. Momentul se va întâmpla săptămâna viitoare, cel mai probabil marți sau miercuri, în funcție de starea vremii. Pentru aceasta nu va fi nevoie de întreruperea traficului rutier sau feroviar.
Problema scoaterii din oraș a penitenciarului de pe strada Popa Șapcă a fost pusă în discuție în urmă cu mai mulți ani. Primarul Timișoarei susține că a găsit varianta perfectă: un teren al Consiliului Județean Timiș din localitatea Giroc, unde conducerea instituției vrea să ridice, prin Compania Națională de Investiții, o sală polivalentă de 16.000 de locuri pentru Timișoara.
Sala polivalentă pe care Compania Națională de Investiții vrea să o construiască la Giroc se va transforma într-un muzeu al prostiei și al lipsei de loialitate, avertizează primarul Nicolae Robu. Edilul-șef spune că dacă guvernul nu vrea să ridice sala la Timișoara, municipalitatea trece în curând la elaborarea unui studiu de fezabilitate.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.

România

UPDATE. Luca Niculescu a depus lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament. Când ar putea fi votat noul Executiv
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu.

Eveniment

Tatăl și fratele unui elev, arestați preventiv după ce au agresat un profesor la o școală din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.

România

Guvernul interimar nu va aloca cele 5 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților. Ce urmează
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.

Ştiri din Timiș

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, luat în calcul pentru o funcție în viitorul Guvern
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.

Ştiri din Timiș

Încă o companie aeriană mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad, în perioada 2–22 noiembrie
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.

Eveniment

I-a trimis mamei unei fete de 14 ani o poză cu conținut sexual în care apărea fiica sa. Bărbat din Jimbolia arestat preventiv
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.

Ştiri din Timiș

Supermarketul de la fosta fabrică Kandia vine cu arbori și spațiu verde sacrificați. Primăria îi cere să „compenseze” pe Torontalului
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.