Timișorenii care nu folosesc mașina, mijloacele de transport în comun sau bicicleta pentru a se deplasa dintr-un punct în altul al orașului trebuie să fie foarte atenți pe unde merg. Pe lângă cablurile care atârnă pe trotuare, în unele locuri se desfășoară lucrări fără ca pietonii să fie feriți. Cititorii ne sesizează pericolul care pândește pe străzi.
Un tânăr din Timișoara, angajat al unui service auto de pe str. Demetriade, a vrut să-și impresioneze prietenii noaptea trecută, așa că a furat o mașină din service și i-a scos la o plimbare nocturnă pe străzile orașului. N-avea nici permis, dar a avut ghinionul să se întâlnească cu polițiștii locali.
Nu faceți lucrări în casă fără să aveți actele necesare de la primărie! Mai ales dacă locuiți într-o clădire istorică. Un timișorean s-a apucat să-și renoveze șase apartamente din aceeași clădire fără aviz de la monumente, dar și fără autorizație de construire de la primărie. S-a ales cu o amendă de peste 6.000 de euro.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
Eveniment
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.
Turism
Toamna este una dintre perioadele în care Roma își arată o altă față. Temperaturile devin mai plăcute, aglomerația din sezonul de vârf începe să scadă, iar piețele și restaurantele își schimbă oferta odată cu venirea sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
3
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
6
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
2
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.