Timișorenii se vor plimba cu tramvaie noi, în anii ce urmează. Reprezentanții primăriei vor să cumpere mijloace de transport pe șine noi-nouțe, cu fonduri europene, pentru a înnoi parcul STPT. Planul este să se cumpere și autobuze noi, mai ales că unele autobuze vor fi scoase din uz chiar de luna viitoare, spune edilul-șef. Vorbim despre autobuzele scurte Euro 3.
S-a stabilit data la care începe școala, în toamna anului 2018. Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a aprobat prin ordin, structura anului şcolar 2018-2019. Potrivit documentului, cursurile noului an şcolar încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare. Au fost stabilite și vacanțele.
A șaptea ediție Charity Quiz Nigh are loc luni, 26 februarie, de la ora 19, la Timișoara. Charity Quiz Night este un eveniment caritabil cu joc de întrebări în limba engleză. Organizat periodic de asociația Blythswood Banat, evenimentul strânge fonduri pentru a susține educația copiilor din familii în dificultate care frecventează centrele de zi ale asociației.
Vestea cum că s-ar putea demola Grădina de Vară a Filarmonicii „Banatul” nu le-a picat prea bine cinefililor din Timișoara. Organizatorii Festivalului „Ceau, Cinema!” spun că ar fi păcat să fie distrus unul dintre cele mai fermecătoare locuri în care se proiectează cinema în aer liber. Vor să lupte cu tot ce au pentru ca Grădina de Vară să rămână „în picioare”.
Azi în Timișoara
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3