Timisorenii sunt asteptati sa se intreaca in cadrul celei de-a doua editii a SportGuru Timisoara 21K
Peste 1.500 de sportivi se vor întrece la o nouă ediţie, a doua, a evenimentului SportGuru Timișoara21k. Pe 25 martie, pe un traseu din Timişoara, vor alerga atât amatori, cât şi sportivi cu experienţă.
Timișoara a demonstrat în ultimul deceniu că are printre cele mai strălucite creiere din România în materie de matematică și informatică. Angajații Bitdefender din Timișoara sunt responsabili de tehnologii-cheie pentru companie, folosite de 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de țări. Efortul lor a contribuit decisiv la numeroase premii prestigioase obținute de produsele de securitate Bitdefender pe parcursul ultimilor ani și a transformat Bitdefender în cel mai cunoscut produs românesc în străinătate.
Contabilii firmelor din Timiș vor trece de la statul la cozi la Finanțe, la depunerea declarațiilor fiscale prin intermediul internetului. Dar, până ce sistemul va deveni complet funcțional, inspectorii fiscului vor în primul rând să scape de vizitele numeroase ale persoanelor fizice, au anunțat reprezentanții Direcției de Finanțe Timișoara, în cadrul unui seminar organizat de CCIA Timiș.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.