Aveți acum ocazia să vă oferiți sprijinul pentru a face curățenie și a reîmprospăta, așa, ca de primăvară, casa unei bătrâne din Caraș-Severin. Baba Lina locuiește în Valeapai, localitate din județul vecin Timișului, și are 90 de ani. O familie de voluntari vrea să-i vopsească geamurile, să-i pună perdele noi și alte lucruri pentru a pregăti căsuța de primăvară. Puteți da o mână de ajutor.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au reușit în sfârșit să dea drumul licitației pentru delegarea serviciului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, pentru următorii patru ani. Pune la bătaie aproape 10 milioane de euro. Numele firmei care va primi acești bani îl vom afla, în cel mai bun caz, în această iarnă. Până atunci, viceprimarul Farkas Imre spune că se face un contract de achiziție directă pentru a putea stropi împotriva insectelor în parcurile orașului chiar de săptămâna viitoare.
Ziua Veteranilor va fi marcata la Timisoara prin ceremonii militare, religioase si depuneri de jerbe
Ceremonie religioasă, militară și depuneri de jerbe pentru marcarea Zilei Veteranilor de Război, la Timișoara. La eveniment vor participa autorități locale și județene, cadre militare active, în rezervă sau retragere, dar și membri ai comunității locale.
Dacă limba engleză și jocurile se numără printre pasiunile tale înseamnă că ești potrivit să participi la Charity Quiz Night. Asociația Blythswood Banat organizează a 11-a ediție a evenimentului caritabil cu jocuri de întrebări în limba engleză. Banii strânși din donații merg spre copiii din familii greu încercate care frecventează centrele de zi ale asociației organizatoare.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.