O elevă din Timișoara s-a calificat în lotul restrâns al României care va reprezenta țara noastră la Olimpiada Internațională de Biologie din Iran, care va avea loc în iulie. Reușita e urmarea rezultatelor anterioare ale elevei. Ea a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Biologie, care s-a desfășurat la Piatra Neamț, la începutul lunii aprilie.
Ministerul Transporturilor a decis sa nu mai paseze „cartoful fierbinte” în alte curți și să își asume înființarea Administrației Canalului Navigabil Bega. Dacă totul merge ca la carte, noua regia ar putea da la timp undă verde vaporașelor achiziționate de Primăria Timișoara, astfel încât municipalitatea să nu piardă o finanțare de 6 milioane de euro de la Uniunea Europeană.
Mizerie de nedescris pe strada Cercului din Timișoara, care a fost curățată în sfârșit, după ce zile întregi a stat îngropată sub gunoaie. Reprezentanții Poliției Locale spun că au intervenit pentru igienizare cu ajutorul Retim și au reușit să amendeze patru persoane prinse că aruncă deșeuri în zonă.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.