Poveste ajunsă la final în dosarul finanțării ilegale a echipei de fotbal Politehnica Timișoara, în care a fost condamnat fostul președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins recursurile în casație declarate de inculpați. Condamnările rămân neschimbate.
Singura structură regională adevărată, nu neapărat administrativă, din această zonă, Regiunea de Dezvoltare Vest, a ajuns la vârsta de 20 de ani. Apărută ca urmare a solicitărilor Comisiei Europene, structura a oferit zonei de vest în toți acești ani nu mai puțin de un miliard de euro.
Goana după cadouri a început, iar părinții sunt „disperați”... Chiar dacă abia a bătut gongul intrării în luna decembrie, cadourile pentru cei mici trebuie cumpărate din timp... Vă povestim aventurile prin care a trecut un părinte în data de 3 decembrie, la un supermarket din Timișoara, în încercarea de a „prinde” acele produse pe care le va aduce Moș Nicolae fetiței lui...
Unii dintre cei care au trecut în ultimele zile prin centrul Timișoarei au râs copios când au văzut decorațiunile de Crăciun amplasate de primărie. Doi Moși Crăciun au stârnit reacții diverse pe rețelele de socializare în ultima perioadă, dar primarul Nicolae Robu spune că oamenii apreciază amenajările de sărbători și înțeleg că n-au fost bani de mai mult. Recunoaște însă că nu le-a văzut de aproape.

România

Ce oraș din România ar putea deveni Capitală Europeană a Culturii în 2034? Competiția începe peste doi ani
După Timișoara în 2023, România va avea din nou o Capitală Europeană a Culturii în 2034. Orașele interesate vor putea intra oficial în competiție începând din 2028, iar Ministerul Culturii anunță reguli noi și un proces de candidatură simplificat.

Ştiri din Timiș

Stadionul încă nu are șantier, dar are deja „urmaș”. Simonis propune ca lucrările la o nouă sală polivalentă să înceapă din 2029
Stadionul „Dan Păltinișanu” nici nu a intrat încă în șantier, iar planurile pentru următoarea investiție sunt deja pe masă. Sala Polivalentă mare, încă la prefezabilitate, ar putea începe să fie construită din 2029, spune Alfred Simonis. CJT anunță până la 25 de milioane de euro pentru cofinanțare și cere implicarea Primăriei Timișoara, în numele „mândriei și orgoliului bănățenilor”. Între timp, Sala Polivalentă de 2.500 de locuri a Universității Politehnica se apropie de momentul desemnării constructorului.

Ştiri din Timiș

Se pregătește terenul pentru alegeri la Primăria Timișoara? Simonis spune că PSD ar susține un candidat PNL
Alfred Simonis spune că nu ia în calcul o candidatură la Primăria Timișoara, în cazul în care vor fi organizate alegeri parțiale după plecarea lui Dominic Fritz. Președintele Consiliului Județean Timiș afirmă că vrea să continue proiectele începute la nivelul județului și că PSD este dispus să respecte protocolul de colaborare încheiat cu PNL pentru alegerile din 2024.

Mapamond

Ebola se extinde în Congo: un nou focar confirmat
Focarul de Ebola din Republica Democrată Congo s-a extins în provincia Sud-Ubangi, unde a fost confirmat un caz cu tulpina Bundibugyo. Autoritățile au declarat un focar în provincie și au intensificat monitorizarea și măsurile de tratament și prevenire. Sursa infecției nu este încă cunoscută. Focarul actual, început în mai, este cel mai grav din istoria RDC.

România

Ținte aeriene, detectate la graniță. Două avioane F-16 au intervenit pentru monitorizare
Vineri dimineață, radarul MApN a detectat ținte aeriene în apropierea graniței cu România. Două aeronave F-16 au fost ridicate pentru monitorizare, iar populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-ALERT. Alerta a fost ridicată la 6:30, fără ca țintele să pătrundă în spațiul aerian românesc.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 septembrie
Vineri, 11 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 septembrie 2026, în Timișoara?
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Fritz a laudat Timișoara unui travel influencer străin
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara. 12

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici