La Timișoara poți afla cum folosește un nevăzător un smartphone și cât de multă nevoie are de el. Asociația pentru Dezvoltare Urbană te invită alături de pictorul Laurențiu Dimiscă să pășești în camera obscură și să susții prin semnarea unei petiții introducerea smartphone-ului pe lista subvențiilor pentru sprijinirea persoanelor cu deficiențe de vedere.
Ștefan, un băiețel de numai trei ani din Timișoara, are nevoie de ajutorul nostru. Băiatul suferă de paralizie cerebrală cu tetrapareză spastică și retard psiho-motor sever, iar tatăl său a găsit o clinică unde medicii pot interveni pentru a ameliora prin intermediul unei operații și a tratamentului ulterior o parte din afecțiunile de care suferă Ștefan.
Ediția cu numărul nouă a Conferinței PRbeta din Timișoara a însemnat două zile dedicate industriilor creative din zona de vest a țării și avut ca temă centrală „Power of the People”! În cadrul conferinței, organizatorii au anunțat lansarea unei agenții de comunicare dedicată evenimentelor culturale, dar și un proiect educațional care implică atât mediul academic, cât și cel privat în formarea viitorilor profesioniști din domeniu.
Azi în Timișoara
Joi, 3 septembrie, puteți merge la film sau la un spectacol de teatru în parc. Mai sunt și expoziții în oraș.
Capitală Culturală
Spectacolul cu piesa „Macbeth”, de William Shakespeare, în regia lui Stefano Tè, se mută din hala industriala UTT în Sala Mare a Teatrului Maghiar din Timișoara (TMT), anunță instituția teatrală. Este, dealtfel, singurul spectacol al trupei maghiare care se joacă în Sala Mare, în luna septembrie. Alte 4 spectacole ale TMT, dintre care 3 monodrame, vor fi jucate în sala Studio. Studioul va mai găzdui, în septembrie, un spectacol al Scenei Liceene „Bartók”, un eveniment dedicat centenarului compozitorului lugojean György Kurtág și un spectacol-concert.
Capitală Culturală
Teatrul Național Timișoara deschide noua stagiune, în 6 septembrie, cu spectacolul „Bolnavii”, care va fi accesibilizat prin interpretare în limba semnelor pentru persoanele cu deficiențe de auz. Producția este prima dintr-o serie de spectacole pe care TNTm anunță că le va adapta pentru persoane cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara are loc în perioada 4 septembrie – 25 octombrie 2026, sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, transformă fosta clădire a Liceului „Ion Mincu”, anunță organizatorii.
România
Comisia Europeană a cerut oficial României explicații privind noile prevederi din Legea integrității, inclusiv dispoziția care poate duce la încetarea mandatelor unor aleși și demnitari cu decizii anterioare definitive de incompatibilitate sau conflict de interese.
Sănătate
Platforma E-SănătateaMea, lansată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la 1 septembrie, întâmpină probleme chiar de la început. Deși înainte de lansare instituția anunța că pacienții vor putea căuta medici specialiști și își vor putea face programări online, astăzi, la o zi după lansare în portal figurau doar 11 furnizori de servicii medicale, iar funcția de programare nu era operațională, potrivit HotNews.
Mapamond
Depășirea pragului de 1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris este acum considerată „inevitabilă”, cel puțin temporar, iar încălzirea globală ar urma să ajungă la minimum 1,8°C chiar și în cele mai optimiste scenarii, potrivit unui raport al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), citat de The Guardian.
2
Ştiri din Timiș
Un nou schimb de replici a apărut miercuri între Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara, de această dată în jurul finanțării stadionului „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că instituția va aloca încă 1,02 milioane de lei peste contribuția de 20 de milioane de lei stabilită prin acordul dintre cele două administrații. Primăria susține însă că nu a cerut nicio suplimentare și că suma care a stat la baza anunțului a apărut în urma unei erori într-o adresă transmisă Consiliului Județean.
2