Președintele PSD Timiș Călin Dobra va participa marți, 28 mai, la București, de la ora 18, la Comitetul Executiv al social-democraților. CEx-ul PSD a fost convocat după ce președintele PSD la nivel național, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3,6 ani de închisoare cu executare și încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Cu câteva ore înainte de încheierea numărătorii voturilor, care prefigurează o victorie la scor în Timiș a alianței USR+Plus în fața PNL, prim-vicepreședintele PNL Timișoara, Claudiu-Martin Chira, cere demisia conducerii PNL Timiș și PNL Timișoara. El îi acuză pe liderii locali liberali că au gestionat „dezastruos” campania pentru alegerile europarlamentare.

România

Fără examen separat la liceu? Comisia din Senat a votat eliminarea lui
Comisia pentru învățământ din Senat a votat miercuri, 2 septembrie, în unanimitate, eliminarea examenului separat de admitere la liceu prevăzut de Legea învățământului preuniversitar. Proiectul de lege va ajunge însă la votul final în plen abia marți, 8 septembrie, după ce Senatul a decis că actul normativ, fiind lege organică, nu poate fi votat în ședința de miercuri.

Cinema

Fosta Peluză Sud devine, pentru o seară, cinematograf. „Ultras”, proiectat vineri la „Dan Păltinișanu”
Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat vineri, 4 septembrie, în aer liber, pe platoul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, chiar în locul în care s-a aflat Peluza Sud. Proiecția începe la ora 20:30 și face parte din seria de evenimente organizate înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF). 1

Eveniment

VIDEO. O datorie a dus la o bătaie în Sânnicolau Mare. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital după o bătaie izbucnită luni seara, în apropierea unui magazin din Sânnicolau Mare. Conflictul a pornit de la o datorie, iar polițiștii au reținut patru persoane. 1

Ştiri din Timiș

Zeci de copii din Timișoara au învățat cum să aibă grijă de sănătatea lor. Nutriția, mișcarea și emoțiile, puse în aceeași „lecție”
Un program pilot desfășurat la Timișoara a adus împreună nutriția, mișcarea, dezvoltarea emoțională și prevenția medicală. 84 de copii au participat la ateliere practice susținute de specialiști, iar părinții au avut la dispoziție un eveniment dedicat și 12 resurse online gratuite.

Ştiri din Timiș

Cum ar putea arăta Ceasul Floral din Timișoara. Două variante pentru transformarea scuarului
Ceasul Floral din Timișoara ar putea primi o nouă înfățișare, iar scuarul din jurul său ar urma să fie transformat într-un spațiu verde mai generos, cu alei, zone de odihnă și vegetație diversificată. Primăria Timișoara are în analiză două variante de amenajare și organizează o prezentare publică a proiectului. 2

Sănătate

Reabilitarea orală, indicată în cazurile dentare complexe. Cum este stabilit tratamentul
Pacienții care au pierdut mai mulți dinți, au forme avansate de boală parodontală sau prezintă probleme dentare care necesită intervenția mai multor specialiști pot avea nevoie de un plan de tratament desfășurat în mai multe etape. La Clinica Universitară de Reabilitare Orală și Urgențe în Medicina Dentară din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, evaluarea și tratamentul sunt realizate în funcție de particularitățile fiecărui caz.

România

Ce s-a scumpit cel mai mult în România. Unele sectoare au înregistrat scumpiri de peste 40% într-un an
Prețurile producției industriale din România au continuat să crească în luna iulie 2026. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), acestea au fost cu 8,8% mai mari decât în iulie 2025, în timp ce față de luna precedentă avansul a fost de 0,7%. Cele mai mari scumpiri anuale s-au înregistrat în industria de cocserie și prelucrare a țițeiului, unde prețurile au crescut cu aproape 45%.

România

Ce se întâmplă cu agențiile de pariuri după noile reguli
Noile reguli privind jocurile de noroc determină operatorii să își regândească activitatea în localitățile în care autoritățile decid restrângerea sau interzicerea acestui tip de activitate. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici