Lupta primăriei cu țânțarii care au invadat Timișoara a reînceput duminică noapte, când s-a făcut dezinsecție pentru a doua oară anul acesta. Intervenția angajaților firmei Coral Impex nu este însă suficientă, dar contractul cu primăria nu permite prea multe. Se va găsi o soluție, ne asigură reprezentanții primăriei.
Magia și povestea s-au unit, sâmbătă, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara. În fața unui public numeros și entuziast, format în special din copii de toate vârstele, magicianul Lorenzo Cristian și bubble artist Claudia Stroe au oferit un spectacol de neuitat, produs de Timiș Online, Agenda și PubliTim.
Tradiționalele rugi cu mici și muzică populară care se țineau an de an în cartierele din Timișoara sunt în pericol să dispară, în 2019. Primăria Timișoara nu a alocat niciun leu pentru aceste manifestări în Agenda culturală a municipiului, fiind preferate alte acțiuni. Primarul Nicolae Robu susține că nu sunt bani - deși bugetul Agendei culturale a crescut față de anul anterior - și că prioritățile culturale ale Timișoarei sunt altele, în perspectiva deținerii titlului de Capitală Culturală Europeană, în 2021.
Azi în Timișoara
Miercuri, 2 septembrie, puteți merge la film, la un concert sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Iulius Town, una dintre cele mai complexe destinații de shopping continuă să își completeze oferta de servicii. Sâmbătă, 5 septembrie 2026, în ansamblul mixed-use se va deschide Spitalul Veterinar Transilvania, care va funcționa în regim non-stop, cu echipă medicală permanentă în locație.
Ştiri din Timiș
Mulți antreprenori mici descoperă platformele de comerț online din întâmplare - un prieten care câștigă bine, un articol citit în grabă, o reclamă insistentă. Dar cei care rămân și construiesc ceva durabil nu au reușit din noroc, ci dintr-o înțelegere clară a modului în care funcționează aceste ecosisteme digitale.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, marți seara, la un autotren care circula pe autostrada A1, la kilometrul 456, pe sensul de mers spre Deva.
România
România a absorbit peste 90% din fondurile nerambursabile și peste 95% din împrumuturile disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan, marți, la prezentarea bilanțului implementării PNRR, notează Agerpres.
4
Ştiri din Timiș
Elevii din Timișoara vor avea și în noul an școlar la dispoziție cele 15 trasee dedicate transportului școlar, operate de Societatea de Transport Public Timișoara (STPT).
Turism
Românii care mai vor să meargă câteva zile la mare după aglomerația din sezonul estival au la dispoziție o nouă ediție a programului social „Litoralul pentru Toți”. Ediția de toamnă a debutat marți, 1 septembrie, și se desfășoară până la 30 septembrie, iar cele mai ieftine tarife pornesc de la doar 39 de lei/persoană pe noapte.
4